Hemograma - un set de indicatori cantitativi şi calitativi, care caracterizează componenţa celulară a sângelui periferic. Ea poate fi determinată prin o varietate de metode în studiul sângelui atât prin metode morfologice cât şi prin calcul. Există un şir de metode şi numărul lor creşte odată cu descoperirile de ultimă oră. La evaluarea performanţei hemogramei trebuie de amintit faptul că diferite celule sanguine îndeplinesc funcţii diferite în organism, deşi acestea sunt produse şi difuzate într-un singur spaţiu hematopoietic şi circulaţie sanguină, astfel: 1. Sistemul eritrocitar este un component cheie, specializat în transportul gazelor respiratorii sanguine. 2. Sistemul fagocitar, constând dintr-un număr de granulocite şi monocite mieloide, care oferă rezistenţă nespecifică a organismului, în plus, monocitele sunt participanţi la răspunsul imun al organismului. 3. Sistemul imunitar, reprezentat de limfocitele din diferite generaţii, care sunt responsabile pentru persistenţa în organism a compoziţiei antigenice, asigurându-se astfel apărarea imunitară. 4. Sistemul trombocitar (plachetar), împreună cu alte mecanisme hemostatice cu rol în procesul complex de hemostază, participând la formarea trombului. Valorile hemogramei normale sunt valori medii şi pot diferi în funcţie de rasă, sex, vârstă şi zona climato-geografică. Cauzele schimbării parametrilor sângelui sunt: · procesele adaptative a sistemului sanguin ca răspuns la o schimbare a intensităţii şi natura impactului factorilor mediului; · schimbărea stării funcţionale a organismului, care afectează sistemul hematopoietic; · efecte patologice asupra celulelor sanguine din afara organelor hematopoietice; · participarea organelor hematopoietice la formarea mecanismelor protectoare şi compensarea în diverse procese patologice; · deteriorarea sistemului hematopoietic (măduvă osoasă, splina, noduli limfatice) sau unor stadii ale hematopoiezei, care poate fi cauzată de factori patogeni externi sau interni. Studiul hematologic este un proces foarte important în depistarea cazurilor patologice de dereglare a sistemului hematopoietic în scopul aprecierii stării şi rezervelor funcţionale ale organismului în general. Iar cunoaşterea proceselor patologice tipice şi schimbărilor reactive (cantitative şi calitative), apărute în organele hematopoietice şi în sângele periferic, precum şi studierea patogeniei acestor procese şi modificări, vor contribui la stabilirea diagnosticului corect şi efectuarea tratamentului raţional. Astfel, putem conchide că hemograma joacă un rol esenţial în diagnosticul, dar decizia finală ar trebui să fie luată cu referire la totalitatea cauzelor şi mecanismelor de formare a patologiei.