Orientările și tendințele noi în evoluția proceselor artei scenografice din Moldova devin vizibile din primele decenii ale anilor ’70 și se manifestă pe tot parcursul anilor ’80 ai sec. XX. Această etapă era determinată de stabilirea unor procese complicate, caracteristice întregii arte teatral-decorative din perioada sovietică. În perioada respectivă activează atât scenografi din deceniile premergătoare, cât și reprezentanți noi: N. Andronati, I. Puiu, A. Crivoșein, A. Jeludev, P. Balan, V. Kantor, G. Kantor-Molotov, V. Palii, N. Zabrodin ș. a. Aceștia au determinat calea traversată de arta decorativ-teatrală moldovenească și principalele ei aspecte, reflectând procesele caracteristice domeniului. Cerințele noi de soluționare a metodelor și mijloacelor de expresie în realizarea decorului și spațiului scenic nu puteau să nu influențeze și creația artistică a pictorilor-scenografi de la teatrele pentru copii. Astfel, este realizat un pas foarte important în explorarea și dezvăluirea naturii spectacolului de păpuși ca formă integră. Acest fapt a pus începutul următoarei perioade de creație fructuoasă în istoria teatrului moldovenesc. Decorurile pentru spectacole au determinat căutări fertile mai ales prin filiera experimentală în scenografie. Montarea spectacolelor dramaturgilor străini cât și celor autohtoni, necesita noi și variate căutări în rezolvarea spațiului scenic. Aceste tendințe s-au manifestat în mod clar datorită dorinței de a crea un mediu care nu ar fi închis în sfera acțiunii stabilite de dramaturg, ci reprezentând o parte a întregului. Datorită acestui fapt, spectacolele dobândesc un aspect neașteptat, dezvăluind conexiunile ascunse anterior între fenomene și evenimente.