Digitized lyric is the product of the interaction of the postmodernist lyrical text with ICT, it is a fusion of movement, image, sound, text, a reformulation of the concept of literature. In this article we will present a series of literary species that have appeared and been certified in the field of digital poetry, such as: videopoetry – a special form of video art, which includes poetry texts elaborated at different acoustic and visual levels, offering the reader / spectator a new poetry experience that can be visualized through electronic applications, or in the Internet space; e-poetry – vi able only in the electronic space, able to take any form; visual poetry – which involves a graphic combination, most often made through various software; digital poems – which combine texts with images, sounds and even digital operations, and for the work to be read the reader must be directly involved in it. „Visual noise” is a strategy based on hypermedia with poetic features, and this is best revealed by the poems of A. Campbell, A. F. Wysocki and J. Rosenberg; sound poetry – where the pronounced letter prevails over the written letter – the sound. This type of poetry has seen the rise of the jum. sec. XX, through generations of authors, including H. Chopin, B. Heidsieck, T. Tzara, K. Ladik and others, holopoetry – created with the help of holograms, presenting the fluency of the word and semantic interpolation. Among the authors of holopoetry is remarkable E. Kac, who coined the term „holopoetry” and preferred the word 3D sensation and click-poetry – who combines text and audio file, which appears at a click on the poem. Impressive are the click-poems of D. Knoebel, who places them in the Web space, uses VRML, includes sound readings, random words and animations.

Lirica digitalizată este produsul interacțiunii textului liric postmodernist cu TIC, este o fuziune a mișcării, imaginii, sunetului, textului, o reformulare a conceptului de literaritate. În comunicare vom prezenta o serie de specii literare apărute și certificate în cadrului poeziei digitale, cum ar fi: videopoezia – o formă specială de artă video, care cuprinde texte de poezie elaborate la diferite nivele acustice și vizuale, oferind cititorului/ spectatorului o nouă experiență de poezie ce poate fi vizualizată prin intermediul unor aplicații electronice, ori în spațiul Internetului; e-poezia – viabilă doar în spațiul electronic, capabilă să preia orice formă; poezia vizuală – ce presupune o combinație grafică, cel mai des realizată prin intermediul diverselor softuri; poemele digitale – ce combină textele cu imagini, sunete și chiar operațiuni digitale, iar ca lucrarea să fie lecturată cititorul trebuie să se implice direct în aceasta. „Zgomotul vizual” este o strategie bazată pe hypermedia cu trăsături poetice, iar cel mai bine relevă acest lucru poemele lui A. Campbell, A. F. Wysocki și J. Rosenberg; poezia sonoră – unde asupra literei scrise primează litera pronunțată – sunetul. Acest tip de poezie a cunoscut ascensiunea de la jumătatea secolului al XX-lea, prin generații de autori, printre care și H. Chopin, B. Heidsieck, T. Tzara, K. Ladik ș.a., holopoezia – creată cu ajutorul hologramelor, prezentând fluiditatea cuvântului și in terpolarea semantică. Dintre autorii de holopoezie este remarcabil E. Kac, care a creat termenul de „holopoesie” și a preferat cuvântului senzația 3D și click-poezia – combină textul și fișierul audio, care apare la un click pe poem. Impresionante sunt click-poeziile lui D. Knoebel, care le amplasează în spațiul Web, utilizează VRML, include citiri sonore, cuvinte aleatorii și animații