O căsătorie legal încheiată produce efecte generale care cuprinde raporturile personale dintre soţi şi raporturile patrimoniale. Respectiv, prin încheierea căsătoriei, soţii dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţii personale prevăzute de titlul III, cap.5 din Codul familiei al Republicii Moldova, şi anume: determinarea domiciliului comun, alegerea numelui pe care soţii îl vor purta, obligaţia reciprocă de sprijin moral şi fidelitate conjugală [1, p.279]. De asemenea, căsătoria produce şi efecte patrimoniale ce se referă la regimul legal şi contractual al bunurilor soţilor, proprietatea în devălmăşie a soţilor, dreptul de posesie şi dispunere a bunurilor. Cât priveşte determinarea legii care reglementează raporturile personale şi patrimoniale cu element de extraneitate ale soţilor, conform art.157 alin.(1) şi alin.(2) din Codul familiei „Drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale soţilor se determină de legislaţia statului în care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun – legislaţiei statului unde aceştia au avut ultimul domiciliu comun. Dacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domiciliu comun, drepturile şi obligaţiile lor personale nepatrimoniale şi patrimoniale se determină pe teritoriul Republicii Moldova în baza legislaţiei Republicii Moldova”. Efectele personale şi patrimoniale ale căsătoriei intervin doar ca urmare a schimbării stării civile ale soţilor.  În sensul art.1587 alin.(1) din Codul civil al Republicii Moldova, starea civilă este guvernată de legea naţională, fapt care determină că şi efectele căsătoriei urmează să fie guvernate de legea naţională a soţilor, doar în cazul când ea este comună.  Dacă, în urma soluţionării conflictului de calificări, autoritatea competentă stabileşte că soţii au legi naţionale diferite, atunci îşi găseşte aplicabilitate punctul de legătură – domiciliul comun al soţilor, cu ajutorul căruia determinăm legea materială aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei. Astfel, legislaţia conflictuală a Republicii Moldova nu oferă soluţii privind determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei peste hotarele ţării în situaţia când soţii nu au cetăţenie comună şi domiciliu comun, precum şi în cazul când nu au avut anterior un domiciliu comun. De asemenea, prin art.157 din Codul familiei, legislatorul naţional atribuie la domeniul efectelor patrimoniale şi regimul juridic al bunurilor imobile, fapt care contravine art.1582 alin.(1) din Codul civil, conform căruia „Dispoziţiile Cărţii a V-a – Drept internaţional privat din Codul civil, nu afectează acţiunea normelor imperative de drept ale Republicii Moldova care, în virtutea indicării în normă sau în virtutea importanţei lor deosebite pentru asigurarea drepturilor şi intereselor subiecţilor de drept civil, reglementează raporturile respective indiferent de dreptul aplicabil”.  Respectiv, efectele patrimoniale ale căsătoriei cu element de extraneitate privind bunurile imobile urmează a fi guvernate de legea locului aflării bunului imobil – lex rei sitae, prin coroborare cu art.1601 alin.(1) din Codul civil, conform căruia „Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, dacă nu se prevede altfel”. Nu mai puţin depăşită este norma conflictuală prevăzută de art.157 alin.(3) din Codul familiei, conform căruia „Contractul matrimonial ..., în baza unui acord dintre soţi, poate fi supus legislaţiei statului unde îşi are domiciliul unul dintre soţi. În lipsa unui atare acord, contractului în cauză i se aplică prevederile alin.(1) şi (2)”. Aceasta, contravine art.1610 alin.(1) din Codul civil, conform căruia, condiţiile de fond ale contractului sunt guvernate de legea aleasă prin consens de părţi, cât şi art.1611 alin.(1), potrivit căruia, în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, se aplică legea statului cu care contractul prezintă cele mai strânse legături, interpretându-se că există astfel de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei, la momentul încheierii contractului, îşi are domiciliul, în subsidiar, reşedinţa. Sub aspect comparativ, interesează soluţiile oferite de normele conflictuale din sistemele de drept ale altor state, precum şi cele uniformizate prin instrumente normative internaţionale pentru determinarea legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei. Conform art.2589 din Codul civil român „(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată. (2) Legea determinată potrivit alin.(1) se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceştia (3). Prin excepţie de la prevederile alin.(2), drepturile soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată” [4]. Cât priveşte legea aplicabilă regimului matrimonial, în sensul art.2590 din Codul civil român, este legea aleasă de soţi. Însă principiul lex voluntatis este limitat doar la alegerea următoarelor: a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre soţi îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii; b) legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii; c) legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei. Potrivit art.3 din Convenţia de la Haga din 14 martie 1978, la care Republica Moldova nu este parte, regimul patrimonial al soţilor este guvernat de legea aleasă de către ei, până la încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor imobile, care va fi guvernat de legea locului aflării acestora [5]. Însă Convenţia limitează spectrul legilor care poate fi ales de către soţi, şi anume: 1. Legea statului, cetăţean al căruia era unul dintre soţi la momentul alegerii; 2. Legea statului, pe teritoriul căruia avea domiciliul unul dintre soţi la momentul alegerii; 3. Legea primului stat, pe teritoriul căruia, soţii intenţionează să stabilească domiciliul comun după încheierea căsătoriei. Totodată, art.4 din Convenţia menţionată stabileşte că, dacă soţii, până la încheierea căsătoriei, nu au ales legea aplicabilă regimului patrimonial, atunci acesta va fi guvernat de legea statului pe teritoriul căruia soţii şi-au stabilit prima reşedinţă obişnuită după încheierea căsătoriei. În sensul Convenţiei CSI din 22.01.1993, raporturile juridice personale şi patrimoniale ale soţilor sunt determinate de legislaţia Părţii contractante, pe teritoriul căreia au domiciliul comun. Dacă unul dintre soţi locuieşte pe teritoriul uneia dintre Părţile contractante, iar altul – pe teritoriul altei Părţi contractante şi ambii soţi au una şi aceeaşi cetăţenie, atunci raporturile lor juridice personale şi patrimoniale sunt determinate de legislaţia acelei Părţi contractante, ai cărei cetăţeni sunt [6]. Excepţii de la regulile menţionate se referă la cazul când soţii nu au avut domiciliul din urmă comun pe teritoriul Părţilor contractante, fiind aplicată legea Părţii contractante care examinează cauza, şi respectiv, regimul juridic al bunurilor imobile, fiind guvernat de legea locului aflării acestora.