În literatura de specialitate, propoziţia predicativă la ora actuală suscită anumite discuţii. Una dintre problemele propoziţiei predicative este stabilirea inventarului verbelor copulative care îi constituie regenţa şi constatarea faptului dacă verbele date, considerate elemente nedisociabile ale predicatului nominal, pe bună dreptate, pot regenta o subordonată. Delimitarea propriuzisă a verbelor copulative presupune, mai întîi, stabilirea prealabilă a unor trăsături specifice ale acestora. Astfel, trebuie să menţionăm că verbele copulative sînt cele care guvernează două nume în nominativ [Guţu Romalo, Elemente de lingvistică structurală, 1967, p. 307]; al doilea nume care intră în relaţie cu verbul copulativ este neomisibil [Pană Dindelegan, Teorie şi analiză gramaticală, Bucureşti, 1994, p. 135]; verbele copulative sînt intranzitive [Neamţu, Elemente de analiză gramaticală, Bucureşti, 1989, p. 157]. Aşadar, părerile lingviştilor în ceea ce priveşte verbele copulative – regenţi ai subordonatelor diferă de la o lucrare la alta. Unii lingvişti reduc categoria verbelor copulative la a fi, a ajunge, a deveni, a se face, a ieşi [Găitănaru, Propoziţia subordonată predicativă // LLR, nr. 3, 1999, p. 12], alţii completează clasa lor cu a se naşte, a se chema, a se numi, a se crede, a se simţi etc. [Iordan, Robu, Limba română contemporană, Bucureşti, 1978, p. 452.] etc. Trebuie să concretizăm însă că aceste verbe (oricare ar fi inventarul lor) nu întotdeauna sînt copulative, ci numai în situaţia cînd sînt însoţite de cuvinte cu sensul de care(va), cine(va), ce(va), cum(va): Ion este învăţător (ceva); Ea este înţeleaptă (cumva) etc. Un alt aspect al problemei e dacă propoziţia predicativă e o propoziţie subordonată sau nu. În acest scop, vom analiza în continuare relaţia care se stabileşte între verbul copulativ şi numele predicativ. Ce-i drept, şi în această privinţă părerea lingviştilor diferă. Unii lingvişti consideră că verbul copulativ este regent al numelui predicativ [Şerban, Sintaxa limbii române. Curs practic, Bucureşti, 1970, p. 134-135]. În sfîrşit, o ultimă opinie e cea potrivit căreia se consideră că între verbul copulativ şi numele predicativ există un raport de interdependenţă identic cu cel dintre subiect şi predicat [Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa, Iaşi, 1983, p. 12]. Analizînd cele spuse mai sus, vom da dreptate lingviştilor care consideră că între verbul copulativ şi numele predicativ există un raport de interdependenţă, similar cu cel care se stabileşte între subiect şi predicat. Acestea fiind spuse, reiese că verbul copulativ (nepredicativ) nu poate fi considerat un regent al propoziţiei predicative, iar propoziţia predicativă, la rîndul ei, nu poate fi considerată propoziţie subordonată.