Hronograful den începutul lumii... este tradus după cronograful lui Matheos Kigalas (1650), cu unele adăugiri din cel al lui Dorotheos de Monemvasia (1631) şi dintr-o Biblie slavonă. În ipoteza noastră, susţinută cu argumente filologice şi lingvistice, acest text a fost tradus de Nicolae Milescu Spătarul, probabil în perioada 1658 – 1661. Analiza modalităţii de traducere a Hronografului... (dar şi a altor texte din epoca veche) pune alte probleme decît cea a unei traduceri moderne. Acest fapt se datorează inexistenţei unei teorii asupra traducerii la noi în perioada veche (excluzînd din discuţie traducerea Bibliei, care a avut un regim special), fapt ce a acordat traducătorului Hronografului... o mare libertate în redarea textului în româneşte, susţinută de dorinţa de comunicare a faptelor cît mai convingător şi mai clar. Dintr-un alt punct de vedere, studierea tehnicii de traducere în cazul acestui text scoate la iveală un real talent literar, din care derivă expresivitatea ridicată a textului Hronografului...  Comparaţia cu textul grecesc relevă diverse tipuri de situaţii ce reflectă modalitatea expresivă în care a fost redat Hronograful.... Astfel, într-un fragment precum slăvěşte putěrě urdzîtoriului şi nu te mai sîli a cercătarě adîncurile lui Dumnădzău (f. 549r), tradus după                                                                                                                                                            (p. 493) (= slăveşte puterea Creatorului şi nu mai dori să cercetezi cele ascunse ale lui Dumnezeu) substantivul                         (= cele ascunse) este tradus metaforic, prin substantivul adîncurile, care sugerează mai puternic profunzimea paroxistică a misterelor divine. Un alt izvor de expresivitate reiese din exprimarea atitudinii faţă de anumite personaje, sfinţi etc. (textele între croşete aparţin traducătorului), ca în textul: Ascultă, [spurcate Nestorie], pre Pavel, [vasul cel curat], ce dzîce la poslaniě sa cătră Galatom       (= Ascultă-l pe Pavel spunînd). O altă sursă a expresivităţii Hronografului… o reprezintă anumite construcţii cu valoare superlativă, care reflectă o hiperbolizare a faptelor. Uneori aceste construcţii au corespondent în textul grecesc, însă traducătorul le amplifică, printr-o adăugire care accentuează hiperbolizarea din original, precum, pe de o parte, adverbul la gradul superlativ mult foarte şi, pe de altă parte, repetiţia acestui adverb, din exemplul: Dumnădzău va să mulţască săminţiě acestui cucon cu adevărat [mult, mult foarte], cît să nu mai aibă număr                                     [] (p. 28) (= Dumnezeu va înmulţi seminţia ta şi mulţimea nu va avea număr). De multe ori, accentuarea unor aspecte este realizată printr-o circumstanţială consecutivă fără corespondent în textul grecesc, prin care se exprimă hiperbolic şi expresiv o situaţie: Şi era plîngeri şi bocete, [cît să audziě în ceri]                               (= S-a făcut mare bocet); în trei ceasuri de dzi s-au cutremurat pămîntul la Antiohiě […]. Şi s-au făcut un urlet [cît s-au spămîntat oamenii că va pieri lumě]                                                                                                                  (p. 273) (= La ora trei din zi, s-a făcut la Antiohia un cutremur mare şi a ţinut o oră şi un vuiet pînă la cer); apoi vor veni alţ 7 ai lipsiţ şi cu foamete mare, [cît să vor cumpăni să mănînce om pre om]                                                            (= sînt alţi şapte ani neroditori, care vor aduce mare foamete). În acest rezumat, din economie de spaţiu, am precizat doar cîteva dintre elementele relevante pentru intervenţiile de tip expresiv, fără corespondent în textul grecesc, ale traducătorului Hronografului den începutul lumii…, însă trebuie să precizăm că textul, în ansamblu, prezintă o diversitate de elemente de acest tip şi nu numai, fapt pentru care analiza tehnicii traducerii unui astfel de text trebuie să aibă în vedere o problematică parţial diferită în comparaţie cu analiza unei traduceri moderne.