| Articolul precedent |
| Articolul urmator |
 |
 547 16 |
| Ultima descărcare din IBN: 2024-05-08 11:10 |
 SM ISO690:2012SANDU, Silvia. Tipologia intenţiei: privire de ansamblu. In: Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului: Materialele colocviului comemorativ international consacrat aniversării a 65-a de la naşterea profesorului Mircea Ioniţă, 25 noiembrie 2006, Bălţi. Bălţi: Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi, 2006, pp. 75-76. ISBN 978-9975-50-014-2 . |
| EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
| Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului 2006 | ||||||
|
Colocviul "Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului" Bălţi, Moldova, 25 noiembrie 2006 | ||||||
|
||||||
| Pag. 75-76 | ||||||
|
||||||
 Descarcă PDF |
||||||
| Rezumat | ||||||
Fiind o condiţie necesară pentru realizarea unei comunicări verbale, studiul intenţiei presupune şi o investigare a tipologiei acestei realităţi din diverse perspective. Concepută iniţial ca un act de voinţă, intenţia este definită drept “o dorinţă, un gînd de a face, de a întreprinde ceva; un proiect, un plan”1. Deşi noţiunile de intenţie şi voinţă se interferează, există, din punct de vedere psihologic, o distincţie clară dintre ele. Prima noţiune presupune o concentrare maximă de voinţă, ce duce la realizarea unei acţiuni concrete. Această semă distinctivă nu se înregistrează, însă, in semnificaţia noţiunii de voinţă. Astfel, ca urmare a celor menţionate mai sus, putem deosebi: a) intenţia curentă; b) intenţia virtuală; c) intenţia obişnuită, d) intenţia interpretativă. Din perspectivă lingvistico – cognitivă, distingem două tipuri de intenţie ce se realizează simultan şi au o influenţă reciprocă în procesul de comunicare: a) intenţia informativă; b) intenţia comunicativă. P. Grice este unul dintre primii cercetători care demonstrează că realizarea intenţiei în genere se bazează pe o dublă intenţie de a transmite un conţinut intenţional şi de a-l recunoaşte de către interlocutor. D. Sperber şi D. Wilson înaintează o versiune modificată a concepţiei lui P. Grice, reliefînd că adevărata intenţie comunicativă este de a-l face pe interlocutor să priceapă intenţia informativă a locutorului. În viziune pragmatică, identificăm: a) intenţia explicită (directă); b) intenţia implicită (indirectă). Această clasificare se află în strînsă dependenţă de gradul de penetrabilitate a semnificaţiei lingvistice convenţionale.Un studiu profund şi integrat al intenţiei nu poate fi conceput fără o analiză tipologică minuţioasă, ceea ce ne ajută să înţelegem mai bine esenţa acestui concept. |
||||||
|
DataCite XML Export
<?xml version='1.0' encoding='utf-8'?> <resource xmlns:xsi='http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance' xmlns='http://datacite.org/schema/kernel-3' xsi:schemaLocation='http://datacite.org/schema/kernel-3 http://schema.datacite.org/meta/kernel-3/metadata.xsd'> <creators> <creator> <creatorName>Sandu, S.</creatorName> <affiliation>Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Moldova, Republica</affiliation> </creator> </creators> <titles> <title xml:lang='ro'>Tipologia intenţiei: privire de ansamblu</title> </titles> <publisher>Instrumentul Bibliometric National</publisher> <publicationYear>2006</publicationYear> <relatedIdentifier relatedIdentifierType='ISBN' relationType='IsPartOf'>978-9975-50-014-2 </relatedIdentifier> <dates> <date dateType='Issued'>2006</date> </dates> <resourceType resourceTypeGeneral='Text'>Conference Paper</resourceType> <descriptions> <description xml:lang='ro' descriptionType='Abstract'><p>Fiind o condiţie necesară pentru realizarea unei comunicări verbale, studiul intenţiei presupune şi o investigare a tipologiei acestei realităţi din diverse perspective. Concepută iniţial ca un act de voinţă, intenţia este definită drept “o dorinţă, un gînd de a face, de a întreprinde ceva; un proiect, un plan”1. Deşi noţiunile de intenţie şi voinţă se interferează, există, din punct de vedere psihologic, o distincţie clară dintre ele. Prima noţiune presupune o concentrare maximă de voinţă, ce duce la realizarea unei acţiuni concrete. Această semă distinctivă nu se înregistrează, însă, in semnificaţia noţiunii de voinţă. Astfel, ca urmare a celor menţionate mai sus, putem deosebi: a) intenţia curentă; b) intenţia virtuală; c) intenţia obişnuită, d) intenţia interpretativă. Din perspectivă lingvistico – cognitivă, distingem două tipuri de intenţie ce se realizează simultan şi au o influenţă reciprocă în procesul de comunicare: a) intenţia informativă; b) intenţia comunicativă. P. Grice este unul dintre primii cercetători care demonstrează că realizarea intenţiei în genere se bazează pe o dublă intenţie de a transmite un conţinut intenţional şi de a-l recunoaşte de către interlocutor. D. Sperber şi D. Wilson înaintează o versiune modificată a concepţiei lui P. Grice, reliefînd că adevărata intenţie comunicativă este de a-l face pe interlocutor să priceapă intenţia informativă a locutorului. În viziune pragmatică, identificăm: a) intenţia explicită (directă); b) intenţia implicită (indirectă). Această clasificare se află în strînsă dependenţă de gradul de penetrabilitate a semnificaţiei lingvistice convenţionale.Un studiu profund şi integrat al intenţiei nu poate fi conceput fără o analiză tipologică minuţioasă, ceea ce ne ajută să înţelegem mai bine esenţa acestui concept.</p></description> </descriptions> <formats> <format>application/pdf</format> </formats> </resource>
|
|
|
