Biserica Înălțării a mănăstirii Neamț, edificată de Ștefan cel Mare la 1497, a fost pictată la o dată necunoscută, apreciată de cercetători în diapazonul ce se întinde de la anul zidirii, până la domnia lui Petru Rareș inclusiv. ultimele cercetări (E. Cincheza-Buculei), au readus de fapt, cu noi argumente, datarea lui i. D. Ștefănescu, care plasa picturile altarului, naosului și gropniței după 1497, în ultimii ani de domnie a lui Ștefan cel Mare, iar ale pronaosului și pridvorului, în vremea domniei lui Petru Rareș. Din punct de vedere cronologic, fiind situat oricum după 1497, ansamblul picturilor din altar, naos și gropniță (ultima se integrează după surparea în epoca modernă a zidului separator) ar aparține cu siguranță celei de a doua faze ale picturii murale din vremea lui Ștefan cel Mare (limita cronologică între cele două faze o apreciasem undeva între 1493–1495). una dintre particularitățile principale ale programului iconografic al naosului bisericii nemțene se evidențiază anume în raport cu alte biserici din a doua fază (Sf. Gheorghe din Hârlău, Sf. Nicolae din Popăuți-Botoșani, Sf. Nicolae din Dorohoi, Sf. Nicolae din Bălinești și Tăierea Capului Sf. ioan Botezătorul de la Arbore): ciclul Pătimiților este prezentat aici în cadre separate, modalitate ce caracterizează prima fază, și în contrast cu desfășurarea sa în friză neîntreruptă, precum vedem la toate bisericile menționate din a doua fază. Cauza revenirii la această modalitate nu este încă elucidată, dar considerăm că putem schița un răspuns ținând cont de un ansamblu de picturi ștefaniene dispărut, de la Putna, care a constituit cu certitudine un fel de monument princeps al epocii, precum și de legătura genetică ale celor două Lavre moldovenești.