Învăţămîntul superior din Republica Moldova a parcurs, în perioada de după declararea independenţei, cîteva etape importante. Prima etapă, orientată spre „universitarizarea” pregătirii specialiştilor, a fost axată pe modificarea structurii sistemului de învăţămînt şi s-a soldat cu apariţia unui număr excesiv de mare de instituţii de învăţămînt universitar, inclusiv cu statut privat. Conţinutul şi calitatea formării nu s-au aflat în centrul modificărilor descrise. Etapa a doua, datînd cu finele secolului trecut, a fost centrată pe reforma conţinuturilor. În universităţi au apărut o serie de specialităţi noi, au fost întreprinse tentative de elaborare colaborativă a programelor de formare, cu evidenţierea unui „trunchi comun” şi a unor seturi de discipline opţionale. În prezent, toate activităţile realizate în cadrul Procesului de la Bologna de universităţile europene, inclusiv de cele din Republica Moldova, sînt orientate spre atingerea aceluiaşi obiectiv strategic: creşterea calităţii formării studenţilor şi, în consecinţă, oferirea unor şanse mai bune de angajare pe piaţa internaţională a muncii a absolvenţilor. Această etapă de reformare a universităţilor este orientată spre profesionalizarea formării. Responsabilitatea pentru pregătirea calitativă a specialiştilor, prin dezvoltarea competenţelor profesionale adecvate, o poartă fiecare universitate.  Perspectivele de definire a noţiunii de competenţă sînt multiple: lingvistică, psihologică, piaţa muncii etc. Ascensiunea conceptului de competenţă în domeniul educaţional începe în anii ’80 ai secolului trecut, cînd Consiliul Europei a propus Cadrul european comun de referinţă pentru limbi (competenţele de comunicare). Între anii 1997-2003 Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a realizat proiectul DeSeCo (Dezvoltarea şi Selectarea Competenţelor-cheie). În cadrul acestui proiect au fost identificate mai multe competenţe-cheie, divizate în trei categorii: (a) a acţiona într-un mod autonom; (b) a utiliza instrumente interactive; (c) a interacţiona în grupuri eterogene. În anul 2006 Parlamentul european a aprobat un cadru de referinţă – competenţele-cheie pentru educaţie şi formare de-a lungul întregii vieţi:  comunicarea în limba maternă;  comunicarea în limbi străine;  competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii;  competenţe digitale;  competenţa de a învăţa să înveţi;  competenţe sociale şi civice;  spiritul de iniţiativă şi antreprenoriat;  sensibilitate şi expresie culturală. Deşi în majoritatea instituţiilor de învăţămînt superior din Republica Moldova abordarea prin competenţă a procesului de formare este declarată drept prioritară, trecerea de la abordarea tradiţională prin conţinuturi la abordarea prin competenţe se dovedeşte a fi dificilă. Cadrele didactice universitare întîmpină dificultăţi la proiectarea procesului de formare (definirea finalităţilor formării prin competenţe), la realizarea acestui proces (formele, strategiile, metodele de formare/dezvoltare a competenţelor) şi la evaluare (competenţele nu pot fi evaluate folosind numai testele).  Însăşi noţiunea de competenţă rămîne difuză şi poate fi interpretată în mod diferit. O parcurgere atentă a ultimelor publicaţii în domeniu permite a evidenţia apariţia unor constante în definiţia competenţei. Se poate miza, prin urmare, pe apariţia unei definiţii unanim acceptate a competenţei în viitorul apropiat. Starea de lucruri în domeniu a determinat Comitetul de organizare a manifestărilor dedicate aniversării a 65 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi să propună organizarea unei conferinţe ştiinţifice internaţionale cu genericul Abordarea prin competenţe a formării universitare: probleme, soluţii, perspective. Volumul de faţă conţine materialele acestei  conferinţe.  Interesul manifestat în cercurile academice faţă de tematica propusă a condiţionat luarea deciziei de a organiza anual conferinţe cu genericul respectiv la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.