Tumulul reprezintă o construcție funerară alcătuită dintr-o movilă de pământ, ridicată peste un mormânt, care poate avea una sau mai multe mantale suprapuse. Iniţial, aceștia reprezentau câteva movile mai mici, care ulterior au fost unite cu o manta de pământ, iar uneori erau edificate cu construcții din piatră, ce formau inele în jurul acestora. În funcţie de construcţie, tumulii pot avea dimensiuni diferite (de regulă, între 1-3 m înălțime şi diametrul între 30-60 m). Ei erau ridicaţi atât izolat, cât şi în grupuri, ce formează necropole tumulare. O movilă funerară putea fi prevăzută pentru un singur mormânt sau pentru mai multe, numărul cărora poate ajunge la zeci de înmormântări.  Una dintre particularităţile principale ale acestui tip de monument este faptul, că movilele ridicate de comunităţile mai timpurii, uneori, erau utilizate şi de grupurile culturale mai târzii. Astfel, într-un tumul pot fi întâlnite înmormântări din eneolitic și până în evul mediu. Un alt element important ţine de componenţa şi structura internă a unui tumul. În centrul acestuia se află un mormânt – principal, iar spre periferiile mantalei sunt amplasate celelalte înmormântări – secundare. În aceste condiţii, considerăm important să menţionăm că fiecare comunitate respecta anumite ritualuri proprii, astfel mormintele secundare, de regulă, aveau orientare și amplasare diferită de cele principale.  Ritul de înhumare a defunctului în astfel de construcții funerare este caracteristic pentru mai multe culturi din diferite perioade istorice. Totuşi, diferenţele de depunere a defuncţilor, forma gropii, inventarul funerar sunt evidente şi permit desprinderea unor elemente specifice acestor comunităţi. Deseori, în mantaua tumulului se întâlnesc vase ceramice, stele din piatră, oase de animale sau urme de rug, iar unele morminte erau însoţite de inventar funerar. Totodată, menţionăm existenţa cenotafelor – mormintele care nu conţin schelete umane, ci doar diverse categorii de vestigii arheologice, de regulă atribuite categoriilor votive.