În articol se analizează prima parte a „Dansurilor Simfonice” de Pavel Rivilis sub aspectul realizării unor procedee de gândire orchestrală organistică. Această gândire şi-a găsit exprimarea în utilizarea schimbării lente, rare a timbrului; în folosirea principiului de contrapunere contrastantă a maselor orchestrale, precum şi în crearea "unei dispoziţii speciale de registre" exprimată prin separarea convenţională a instrumentelor în două grupuri: labiale şi cele cu ancie — realizată în cele patru blocuri tematice ale dansului. Principiul de utilizare a instrumentelor convenţional labiale are loc în blocurile tematice impare (unisonul instrumentelor de coarde cu două fagoturi în a1, timpane solo în a3), în timp ce în blocurile pare, linia tematică este trasată de instrumentele convenţional cu ancie, cu armonici suplimentare (de cvartă şi cvintă în a2 şi de cvartă şi sextă în a4).

This article focuses on the analysis of several peculiarities of Pavel Rivilis’s organ thinking in the first part of his “Symphonic Dances”, principles that are implemented by the composer through the use of slow and rare timbre changes; contrastive comparison of the masses and "special registers’ disposition”, expressed in a conventional separation of instruments into groups of labial and reed instruments embodied in four characteristic thematic blocks. The use of the conventional labial row is most clearly embodied in the unpaired blocks of the melodic line (unison of strings and bassoon at the a1, timpani solo at a3), whereas in the paired blocks the melodic line is assigned to the conventional reed row with overtone add-ons (fourth-fifth in the a2 and fourth-sixth in a4).