Evoluția orașului Buzău în primul deceniu comunist nu este spectaculoasă. Naționalizarea fabricilor de la 11 iunie 1948 și punerea în practică a primelor planuri economice a produs o serie de reorganizări ale vechilor obiective industriale și apariția unora noi. Singura întreprindere nou construită în perioada 1950–1955 a fost Fabrica de Mase Plastice. După 1955, fabricile au continuat să se extindă și să se retehnologizeze. Dezvoltarea obiectivelor industriale, dar și construcția primelor blocuri de locuit a impus creșterea aprovizionării cu energie electrică. Transporturile au înregistrat un trend ascendent după anul 1955, iar în 1957 a apărut în orașul Buzău transportul public de persoane. Din anul 1948 au apărut cooperativele meșteșugărești. Investițiile în economia orașului au dus la creșterea producției și a numărului celor angajați. Învățământul buzoian a trecut și el prin modificări, prin introducerea modelului sovietic. În 1948, funcționau în oraș cinci școli primare de băieți și fete și trei școli mixte care au fost transformate în școli elementare de 7 ani. După 1951, în rândul populației stabile a orașului, analfabetismul aproape că a fost eradicat. În 1947 au apărut în orașul Buzău primele cămine culturale. Rețeaua medicală a fost reorganizată și extinsă, iar cele trei spitale au fost contopite într-unul singur care era compus din mai multe secții. În anul 1951, spitalul, policlinicile și circumscripțiile teritoriale au fost unificate și au fost înființate după model sovietic, SANEPIDUL și Stația de Recoltare și Conservare a Sângelui. În anii 1948-1960 a fost reorganizat și sistemul de protecție socială, după modelul sovietic. Din 1951, stabilirea și reglementarea pensiilor s-a făcut la nivel de raion și oraș. Transformările suferite de orașul Buzău au fost importante, dar nu și spectaculoase. Cel mai mare câștig al acestei perioade l-a constituit creșterea cantitativă și calitativă a sistemului de educație.