Între fibrilația atrială și insuficiența cardiacă există o legătură profundă, ambele boli sunt rezultatul unei modificări de substrat, fiecare dintre ele, în mod independent, modificându-se în continuare. Fibrilația atrială și alte aritmii supraventriculare sunt frecvente la pacienții cu insuficiența cardiacă și indică un prognostic nefavorabil cu risc crescut de morbiditate și mortalitate. Efectele benefice ale TRC pot fi atenuate de o serie de comorbidităţi, dintre acestea cel mai frecvent coexistenţa bolii cardiace ischemice şi a fibrilaţiei atriale. Pacienţii cu fibrilaţie atrială asociază mult mai multe comorbidităţi decât cei în ritm sinusal, fibrilaţia atrială fiind la aceştia expresia unui grad de ICC mai avansat. În ciuda faptului că până la 15% dintre pacienții tratați cu TRC au FA paroxistica sau persistenta si alte 15% pot avea permanenta AF, dovezile disponibile privind beneficiul terapiei sunt limitate la studiile observaționale sau la datele de registru. Lipsa datelor care investighează efectul terapiei de resincronizare cardiacă asupra pacienților cu fibrilație atrială se bazează pe un fundal istoric și este legat de interferența anticipată a variabilității intervalului R-R și dificultatea în evaluarea automata.