În articolul de faţă este redată metafora arhetipală a fântânii în corelaţie cu exteriorizarea unui mit de circulaţie universală. Este vorba de mitul caznei danaidelor, nişte divinităţi din mitologia greacă, care au fost osândite de zei, fiindcă au fugit de căsătorie. Sugestiile şi clişeile atistice sunt orientate spre un univers de valori de semnificaţie arhetipală, înfăţişează prezenţa complexului danaidic într-un context etnologic specific. Circulaţia textelor, a versiunilor folclorice capătă o noua echivalenţă stilistică şi funcţională, emoţionează cititorul prin profunzimea sentimentelor şi trăirilor exprimate, prin interiorizare lăuntrică. Privite în contextul proiecţiei mitologice a unor diverse aspecte de viaţă din mediile folclorice, sensurile şi imaginile artistice, oscilează de la epicul real spre cel mitico-vizionar, determinând pe această cale o justificare ontologică a existenţei omeneşti, ideea de promovare a valorilor general-umane, cu durată sigură în timp.

In this article, the archetypal metaphor of the fountain is shown in correlation with the externalization of a myth of universal circulation. It is about the myth of the Danaids, some divinities from Greek mythology, who were condemned by the gods, because they ran away from marriage. The artistic suggestions and clichés are oriented towards a universe of values of archetypal significance, they depict the presence of the Danaid complex in a specific ethnological context. The circulation of the texts, of the folkloric versions acquires a new stylistic and functional equivalence, it moves the reader through the depth of the feelings and experiences expressed, through internalization. Seen in the context of the mythological projection of various aspects of life from folklore environments, artistic meanings and images oscillate from the real epic to the mythic-visionary one, determining in this way an ontological justification of human existence, the idea of promoting general human values , with certain duration in time.