Rolul și contribuția platformei tiktok în activitatea de comunicare și pr
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
159 4
Ultima descărcare din IBN:
2024-05-28 07:13
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
659.4:004.738 (1)
Publicity. Information work. Public relations (392)
Computer communication. Computer networks (535)
SM ISO690:2012
STRATU, Gabriela. Rolul și contribuția platformei tiktok în activitatea de comunicare și pr. In: Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Ed. 27, 15 februarie - 15 martie 2023, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2023, Ediția 27, Vol.2, pp. 192-193. ISBN 978-9975-62-547-0.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești
Ediția 27, Vol.2, 2023
Sesiunea "Sesiunea naţională cu participare internațională de comunicări ştiinţifice studenţeşti"
27, Chișinău, Moldova, 15 februarie - 15 martie 2023

Rolul și contribuția platformei tiktok în activitatea de comunicare și pr

CZU: 659.4:004.738

Pag. 192-193

Stratu Gabriela
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 27 februarie 2024


Rezumat

Pornind de la premisa că omul este o ființă socială, iar viața sa este concentrată pe interacțiune și socializare, putem înțelege și necesitatea procesului comunicațional. Procesul în cauză nu este doar centrat pe dialogul iminent care are loc între doi indivizi, dar care se extinde asupra oricărei forme de interacțiune ce se soldează cu transmiterea și recepționarea unui mesaj. În acest sens, Relațiile publice apar ca o necesitate de a integra actul comunicațional într-un sistem al proceselor care va duce la elaborarea, implementarea și evaluarea activităților care determină realitatea publicului care ne va servi ca obiect de lucru. Analiza pieței actuale a domeniului Relațiilor publice ne-a determinat să reconfirmăm că vechea sintagmă „cine nu comunică, nu există” astăzi cunoaște o altă formă: „cine nu comunică în social media, nu există”, iar forma pe care o au acțiunile din cadrul procesului de PR (Public Relation) cunoaște și ea o modificare substanțială, adaptată cerințelor actuale. Curiozitatea privind rețelele de socializare este cu atât mai mare, deoarece acestea cunosc o evoluție rapidă, actualizată la zi. Tendințele în mediul virtual sunt atât de versatile, încât utilizarea lor este o provocare pentru specialiștii în PR. Una dintre tendințele actuale în rețelele de socializare o reprezintă platforma de TikTok, care în timp record și-a asigurat o poziție de top la nivel mondial în rândul aplicațiilor de socializare și divertisment. Tema selectată: „Rolul și contribuția platformei TikTok în activitatea de comunicare și PR” este una cu un grad înalt de actualitate, deoarece, fiind o aplicație relativ nouă (disponibilă la nivel mondial din 2 august 2018), nu a fost încă cercetată altfel decât ca o formă de divertisment virtual. Important de menționat că ultimele luni mai multe site-uri specializate au început a vedea o nouă funcție a TikTok-ului, doar că lucrurile sunt limitate preponderent la articole online, în limbi de circulație internațională, altele decât limba română. Or, extinderea resurselor informaționale este o prioritate pentru domeniul cercetării, din acest considerent susținem că actualitatea temei în cauză este una actuală și necesară pentru valorificarea resurselor disponibile în activitățile strategice de PR online. Scopul studiului este de a cerceta cum platforma TikTok reprezintă un instrument util și inovativ în Relațiile Publice. Obiectivele cercetării se reflectă în necesitatea imperativă de înțelegere a felului în care o aplicație poate fi utilizată în dialogul cu publiculțintă și cum aceasta ar putea contura strategii de comunicare mai eficiente, capabile să satisfacă necesitățile pieței. În scopul elaborării unei lucrări veridice și într-o directă corespundere cu realitatea, am utilizat ca metode de cercetare: analiza de conținut, care este o metodă cantitativă de analiză și cu ajutorul căreia vom colecta datele necesare privind baza teoretică a temei în cauză. Totuși, ne vom asuma și noi un risc, cel de a spune că pandemia cauzată de COVID19 nu ar fi putut să fie trecută fără o platformă care se ridică vertiginos către topurile mondiale. Este vorba despre platforma TikTok, care, în sfârșit, pare a fi făcută pentru public. Îi satisface necesitățile, e atractivă și de aproximativ trei ani a cucerit întreg mapamondul, iar lumea deocamdată nu pare să înțeleagă cum este posibil. Publicul este atras, deoarece „Informaţia ne găseşte pe noi prin intermediul unui mediu care a fost creat special pentru a permite diseminarea mesajelor prin interacţiune socială” [1, p. 32], iar conectivitatea devine naturală și firească, nimic forțat sau mimat. În urma analizei acestei platforme, am ajuns la concluzia că există factori care îi fac pe oameni să revină aici. Ne referim la câteva componente importante care caracterizează activitatea acestei aplicații: componenta auditivă (muzică, sunet, audio), componenta vizuală (video, imagini, animații), componenta descriptivă (subtitrele). O problemă a secolului nostru este incapacitatea de a rămâne concentrați prea mult timp, din acest motiv videoclipurile de 15 secunde au adus succesul rapid pentru TikTok. Dar atunci când informația avea nevoie de mai mult spațiu de expresie, a fost nevoie și de instrumente prin care să păstreze atenția publicului agățată de subiect. Uniunea componentelor vizuale și auditive concomitent a devenit unul dintre motivele pentru care în mod inconștient oamenii sunt „absorbiți” de către poveștile, glumele, animăluțele sau ultimele lecții de istorie de pe TikTok. Tot datorită acestora ni se pare cel mai firesc să trecem muzica de TikTok în playlist-ul nostru de pe Spotify („O melodie de top pe TikTok este, de obicei, o melodie de top și pe Spotify”[1]), sau să ne diversificăm vocabularul cu fraze din trendurile actuale. Aceste exemple ilustrează adevărata influență a platformei. Scopul PR-ului în acest sens este de a se integra pe această platformă, de a lua parte la trenduri sau a crea altele noi și a se poziționa astfel în mintea consumatorului. „TikTok este o sursă nelimitată de autenticitate online. Contentul nu este destinat sau pregătit să fie ideal. Videoclipurile sunt concepute pentru a provoca emoții: pentru a distra până la râs sau pentru a umili până la lacrimi, pentru a ridica subiecte tabu, pentru a se uni și a merge mai departe. Uneori, eșecurile sunt mai distractive decât contentul neutru sau de succes [...] Fenomenul TikTok-lui – e foarte ușor să devii popular în această comunitate” [2].