Actualitatea și importanța temei abordate. Convenția Europeană a Drepturilor Omului [1] nu consfințește expres dreptul de a nu fi supus violenței domestice, ca drept fundamental, care este protejat în cadrul mecanismului european de protecție a drepturilor omului. Cu toate acestea, Curtea de la Strasbourg a elaborat principiul interpretării evolutive a Convenției [2], care este adaptată la specificul dezvoltării societății contemporane. În jurisprudență s-a cristalizat interpretarea cunoscută sub denumirea de „protecție prin ricoșeu” aplicabilă, de exemplu, în cazul violenței în familie și a protecției dreptului la mediu sănătos, dreptul protejat fiind dedus din conținutul altor drepturi reglementate de către Convenție în scopul identificării mijloacelor de constrângere jurisdicțională. Cazurile de violență în familie sunt calificate de către CtEDO ca fiind încălcarea articolelor, precum art. 2 (dreptul la viață), în cazul în care victima violenței în familie decedează sau viața acesteia este pusă în pericol; art. 3 (dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului, pedepsei inumane și degradante), violarea constatată în cazul suferințelor grave ale victimei, care ating pragul torturii; art. 6 (dreptul la un proces echitabil), încălcat în cazul nerealizării de către autorități a obligațiilor pozitive pentru tragerea la răspundere penală a agresorului și nerespectării garanțiilor acordate de acest articol; art. 8 (dreptul la viață privată și de familie), violarea determinată de specificul violenței în familie; art. 14 (interdicția discriminării), victimele violenței în familie fiind supuse tratamentului diferențiat defavorabil de către autorități. Scopul. Ca rezultat al cercetării, ne-am stabilit în calitate de scop definirea obligațiilor pozitive și negative a statului în legătură cu prevenirea și contractarea violenței în familie, determinarea calificării cazurilor de violență în familie ca fiind tortură, tratament inuman și degradant, stabilirea încălcărilor admise în cauza Munteanu vs Republica Moldova nr. 34168/11, decizia din 26 mai 2020. Obiective. În acest context, am trasat următoarele obiective: a defini specificul protecției prin ricoșeu, elaborat în cazul jurisprudenței CtEDO, a analiza calificarea violenței în familia prin prisma art. 2, 3, 6, 8, 14 din CtEDO, a analiza obligațiile pozitive și negative ale statului în legătură cu prevenirea și contracararea fenomenului violenței în familie, a identifica criteriile, în funcție de care se stabilește încălcarea art. 3, a analiza încălcările constatate în cauza Munteanu vs Republica Moldova nr. 34168/11, decizia din 26 mai 2020. Rezultatele cercetării. Printre obligațiile pozitive ale statului pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie se numără: 1) obligații de ordin ma terial, printre care obligația statelor de a criminaliza violența în familie ca infracțiune sau circumstanță agravantă în cadrul unei componențe de infracțiune; definirea clară a conceptului violenței în familie; aplicarea practică a reglementărilor adoptate; elaborarea mecanismelor eficiente de intervenție în cazurile violenței în familie, inclusiv restrângerea reală a accesibilității agresorului la victimă; crearea măsurilor eficiente pentru protecția victimelor violenței în familie; 2) obligații de ordin procesual, printre care desfășurarea anchetei eficiente și efective în cazul în care autoritățile cunoșteau sau trebuiau să cunoască despre riscul înalt al aplicării violenței în familie față de victimă. Atenția sporită a comunității internaționale față de cazurile violenței în familie este dictată de vulnerabilitatea sporită a acestora, poziția de dependență directă fața de agresor, tolerarea violenței domestice de către societate și colaboratorii organelor de drept, cât și lipsa mecanismelor eficiente aplicate în aceste cazuri. Printre victimele violenței în familie se numără în special femei, copii, în cazurile rare bărbați. În cazul aplicării violenței fața de mamă, copilul poate avea fie statut de victimă indirectă, deoarece suferă psihologic din cauza faptului că vede suferințele membrului de familie maltratat, fie statut de victima directă, dacă suferințele acestuia ating pragul de gravitate a tratamentului degradant. Aplicarea art. 3 în cazul violenței în familie, în accepțiunea Curții, generează obligațiile pozitive, precum: (a) obligația de a adopta și a aplica în practică un cadru juridic adecvat, care asigură protecție împotriva relelor tratamente aplicate de persoane fizice; (b) obligația de a lua măsuri rezonabile, care ar putea fi de așteptat pentru a preveni un risc real și iminent de rele tratamente, riscul despre care autoritățile au știut sau ar fi trebuit să cunoască; și (c) obligația de a efectua o investigație eficientă în cazul unei acuzații întemeiate de rele tratamente [3]. La calificarea încălcării art. 3, Curtea evaluează criteriile precum: intensitatea suferințelor victimei, repetitivitatea și gravitatea violențelor, dorința de intimidare, răzbunare, pedepsire a victimei, provocarea sentimentului de frică pentru viața proprie sau a altor membri ai familiei. Calificarea suferințelor victimei ca cele care ating pragul de gravitate a torturii determină gradul de protecție mai avansat al victimei. Pragul de gravitate a torturii se evaluează în funcție de circumstanțele cazului, printre care natura și contextul tratamentului, consecințele fizice și mentale ale maltratării, starea de sănătate a victimei, durata tratamentului, sexul și vârsta victimei. În plus, CtEDO evaluează respectarea obligațiilor pozitive de către autorități. În cauza Munteanu vs Republica Moldova nr. 34168/11, decizie din 26 mai 2020, Înalta Curte a constatat încălcarea obligațiilor pozitive, printre care: obligația de protejarea persoanelor de violența domestică, obligația de a preveni violența domestică, obligația de a preveni repetarea acestei violențe, obligația autorităților de a asigura executării ordonanțelor de protecție. CtEDO a reiterat faptul că ingerința autorităților în viața privată și de familie poate deveni necesară pentru a proteja sănătatea și drepturile omului. În cauza respectivă, măsurile implementate de către autorități erau ineficiente și nu au prevenit aplicarea violenței față de reclamanți. În special, ordinele de protecție acordate victimelor nu au fost executate pe deplin, ceea ce a determinat acordarea protecției ineficiente a victimei. De asemenea, colaboratorii organelor de drept au învinuit victima în provocarea agresorului. CtEDO a stabilit că față de victimă a fost aplicat tratamentul degradant, pornind de la suferințele și anxietatea victimei. Autoritățile nu au întreprins evaluarea reală și obiectivă a riscului violenței domestice, nu au implementat acțiuni eficiente pentru prevenirea aplicării violenței, în special, față de agresor nu a fost aplicat arest preventiv. Înalta Curte a stabilit că victima a fost discriminată pe criteriul de sex de către colaboratorii organelor de drept. Concluzii. Datele statistice din Republica Moldova arată că în 95% de cazuri de violență în familie, aceasta este comisă de către bărbați și experimentată de femei. Violența în familie reprezintă un fenomen răspândit în societatea autohtonă, fiind prezentă în cel puțin 65% din familiile din Republica Moldova și nu depinde de statutul social, situația financiară și nici de educația agresorului. În majoritatea cazurilor, după primul abuz, situația se înrăutățește și persistă în timp. Anual, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 34 de decese în urma violenței în familie. În societate persistă spiritul tolerării violenței domestice, victima este „învinuită” de comportament provocator, iar femeile divorțate sunt discriminate în societate. Cu regret, constatăm că mecanismul de protecție a persoanelor în cazurile violenței în familie rămâne unul ineficient, iar statul nu realizează efectiv obligațiile pozitive și negative, care reies din standardele internaționale și regionale, în special jurisprudența CtEDO, Convenția de la Istanbul și Recomandările Grupului de experți privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO). Recomandări. Pentru prevenirea și contracararea fenomenului violenței în familie, recomandăm: 1) majorarea numărului femeilor angajate în organele de drept; 2) organizarea instruirilor speciale pentru colaboratorii organelor de drept în domeniul psihologiei familiei; 3) instruirea colaboratorilor în domeniul gestionării situațiilor de criză și prevenirii revictimizării persoanelor; 4) specializarea colaboratorilor organelor de drept în domeniul violenței în familie; 5) organizarea campaniilor naționale împotriva violenței în familie, în scopul schimbării atitudinii populației față de victimele violenței în familie; 6) sensibilizarea cercurilor largi ale populației; 7) acordarea asistenței psihologice victimelor violenței în familie; 8) elaborarea strategiei naționale de asistență victimelor violenței în familie; 9) elaborarea unor platforme la nivel național accesibile victimelor violenței în familie, care va permite raportarea abuzurilor și primirea asistenței psihologice, juridice și sociale.