Podcastul reprezintă un tip foarte popular de newmedia, înțeles ca o variantă digitală a unei emisiuni radio, înrudit cu blogging-ul și video blogging-ul. Considerăm podcastul cultural All you can read realizat de scriitorul, traducătorul și criticul literar Marius Chivu drept un model de bună practică, de aceea ne-am oprit asupra acestui produs audio online pentru a ilustra schema spațiului pragmatico-discursiv dezvoltată de reputatul profesor și cercetător Stelian Dumistrăcel în 2012. Stelian Dumistrăcel stabilește două coordonate ale comunicării, prima a datelor obiective și cea de-a doua a datelor subiective [1]. Ca date obiective, cercetătorul a identificat spațiul în care se situează comunicarea (spațiul public, socioprofesional și personal), fiecare cu registrul corespunzător (registrul public formal, registrul public informal-social și profesional și registrul familiar). Datele subiective ale comunicării fac referire la dotările personale ale participanților la dialog și aici sunt introduse conceptele în accepțiunea lingvistului Eugen Coseriu, competența lingvistică și variația lingvistică [2]. Competența elocuțională se referă la capacitatea de a vorbi dincolo de o limbă anume. Competența idiomatică are în vedere gradul de cunoaștere a unei limbi anume, în vreme ce competența expresivă face trimitere la adecvarea la situația de comunicare, la tema discursului și la interlocutor. Pentru aplicarea schemei spațiului pragmatico-discursiv propusă de Stelian Dumistrăcel, am ales interviul [3] realizat de Marius Chivu cu traducătoarea Iulia Gorzo, prilejuit de apariția în librării, în anul 2022, a cărții semnate de faimosul regizor Quentin Tarantino, A fost odată la Hollywood, pentru care invitata podcastului a realizat traducerea și notele de subsol. Interviul debutează într-un ton familiar, stabilind datele obiective ale comunicării: deși dialogul se desfășoară în spațiul public al internetului, apartenența celor doi participanți la dialog la aceeași sferă profesională înscrie discursul într-un registru public informal. Ocazional își face simțită prezența și tonul familiar, care uneori alunecă spre ludic. Pe parcursul interviului, realizatorul intră, împreună cu invitata sa, în bucătăria muncii de traducător, construind un dialog specializat, deoarece emițătorul și receptorul beneficiază de același background cultural și împărtășesc același cod lingvistic. Putem vorbi astfel despre coreferință, un termen utilizat de Francis Jacques [4] și care, sub umbrela dialogului referențial, se referă la folosirea aceluiași nume pentru același element extralingvistic. Descoperim faptul că realizatorul interviului are competența de a-și exprima punctul de vedere, uneori diferit de al invitatei, emițătorul și receptorul negociind, sub umbrela  competenței expresive, referința comună, și anume, traducerea ca act de re-creație. Regăsim, de asemenea, ilustrată și interreferința [5], căci dialogul se construiește, se dezvoltă permanent din relația celor doi actori ai spațiului discursiv, care se completează mereu unul pe celălalt, își ridică la fileu noi întrebări și răspunsuri pentru care aduc argumente inedite, proaspete, dincolo de cele prefabricate. Sensurile comunicării se construiesc prin acțiune sinergică, iar rolurile celor doi nu mai sunt fixe, ci devin interșanjabile. Mai mult, relația interpersonală cu celălalt, deschiderea către partenerul de dialog ilustrează conceptele de alteritate și de contract de comunicare așa cum le definește Stelian Dumistrăcel [6]. Emițătorul și receptorul cooperează permanent și stabilesc o comunicare nu doar la nivel lingvistic, ci și social și psihologic, dezvoltându-și empatia. Moderatorul nu se rezumă la formularea întrebărilor, ci el vorbește la rândul lui mult, explică, dă detalii, orientează publicul în meseria traducătorilor prin prisma propriei experiențe, însă cu modestie, neuitând că scopul său principal este să își pună în valoare invitatul. Dimensiunea relațională scoate în evidență funcția fatică a limbajului în accepția lui Stelian Dumistrăcel [7], care este mereu prezentă. Marius Chivu se raportează întotdeauna la invitat și se identifică cu acesta, ceea ce nu poate decât să aducă un plus discuției între cei doi profesioniști ai cuvântului scris. În ceea ce privește comunicarea paraverbală (aspect din sfera competenței elocuționare), observăm faptul că timbrul vocal al locutorilor, accentul, intonația, inflexiunile și pauzele, sublinierile, toate acestea contribuie la crearea unui spațiu complet al rostirii, căci felul în care (se) comunică cei doi parteneri constă atât din verbal, cât și din paraverbal și nonverbal. Un alt element specific acestui podcast îl reprezintă pauzele muzicale, discuția fiind întreruptă de piese alese de către invitat, o altă metodă prin care putem să aflăm mai multe despre personalitatea acestuia. În concluzie, reiterăm ideea din debutul acestei lucrări conform căreia podcastul All you can read constituie un spațiu pragmatico-discursiv și un model de bună practică în ceea ce privește strategia discursivă și dialogismul (arta dialogului).