Introducere. Limfom difuz cu celule B mari reprezintă o neoplazie eterogenă compusă din mai multe entități biologice distincte. Mai multe studii moleculare au încercat să identifice factori prognostici și ținte de tratament potențiale. Rolul genei TP53, adesea alterată în multe malignități umane, rămâne controversat. Scopul studiului. Evaluarea progreselor actuale în subtipizarea a limfomului difuz cu celule B mari și analiza rolului patogenic și prognostic al alterărilor TP53. Material și metode. Analiza a articolelor relevante din baze de date: PubMed/MEDLINE, Cochrane Library, Web of Science. Rezultate. Mutațiile TP53 reprezintă un factor independent pentru prognostic nefavorabil și supraviețuire inferioară în limfom, cu o prevalență de aproximativ 20-25%. A fost demonstrată o îmbunătățire generală a efectului clinic și a supraviețuirii, dar nici adăugarea de rituximab, nici regimurile de chimioterapie intensificată nu au reușit să depășească efectele adverse ale mutațiilor TP53. Parametrii clinici, cum ar fi scorurile prognostice și stadiul, nu au fost asociate cu prezența alterărilor TP53. Perspectivele de tratament în cazurile cu mutații TP53 includ acționarea asupra receptorului de celulă B prin intermediul BTK și SYK, inhibiția căilor BCL2 și AKT și terapia cu celule CAR T, printre altele. Concluzii. Statutul mutațional TP53 în limfomul difuz cu celule B mari nu influențează în prezent conduita pacientului. Studii de validare suplimentare și explorarea unor abordări alternative de tratament care vizează TP53 și alte căi moleculare sunt necesare pentru a îmbunătăți rezultatele în acest subgrup.

Introducere. Limfom difuz cu celule B mari reprezintă o neoplazie eterogenă compusă din mai multe entități biologice distincte. Mai multe studii moleculare au încercat să identifice factori prognostici și ținte de tratament potențiale. Rolul genei TP53, adesea alterată în multe malignități umane, rămâne controversat. Scopul studiului. Evaluarea progreselor actuale în subtipizarea a limfomului difuz cu celule B mari și analiza rolului patogenic și prognostic al alterărilor TP53. Material și metode. Analiza a articolelor relevante din baze de date: PubMed/MEDLINE, Cochrane Library, Web of Science. Rezultate. Mutațiile TP53 reprezintă un factor independent pentru prognostic nefavorabil și supraviețuire inferioară în limfom, cu o prevalență de aproximativ 20-25%. A fost demonstrată o îmbunătățire generală a efectului clinic și a supraviețuirii, dar nici adăugarea de rituximab, nici regimurile de chimioterapie intensificată nu au reușit să depășească efectele adverse ale mutațiilor TP53. Parametrii clinici, cum ar fi scorurile prognostice și stadiul, nu au fost asociate cu prezența alterărilor TP53. Perspectivele de tratament în cazurile cu mutații TP53 includ acționarea asupra receptorului de celulă B prin intermediul BTK și SYK, inhibiția căilor BCL2 și AKT și terapia cu celule CAR T, printre altele. Concluzii. Statutul mutațional TP53 în limfomul difuz cu celule B mari nu influențează în prezent conduita pacientului. Studii de validare suplimentare și explorarea unor abordări alternative de tratament care vizează TP53 și alte căi moleculare sunt necesare pentru a îmbunătăți rezultatele în acest subgrup.