În acest articol, o să încercăm să trasăm o perspectivă în jurul tehnologiilor generative de inteligență artificială, care își propun, având în vedere avântul tehnologic, să fie cât mai umane, să fie cât mai mult în acord cu natura umană. În acest sens, perspectiva este relevantă dacă punem în discuție chiar lucrul cel mai de preț pentru umanitate, conștiința, nu neapărat cea morală, ci tocmai formalismul care rămâne după ce dăm totul la o parte, formalismul fenomenologic al existenței noastre. Practic, pe acest teren roditor hermeneutic, se postulează și se conturează și conștiința axiologică, dar înainte de aceasta, trebuie să existe un spațiu, un teren psihologic care să ne centreze, să ne pună în spațiul egocentrismului nostru. Astfel, teza mea este că, dintr-o perspectivă pragmatică, discuția filosofică legată de conștiință nu mai este relevantă în sine, atâta timp cât oamenii vor folosi inteligența artificială într-un scop pur tehnic, pragmatic, pecuniar, superficial. În acest mod, dezbaterile fundamentale, chiar filosofice, sunt evacuate și, cumva, puse într-un plan unde conștiința nu este nimic altceva decât continuitate, liniaritate. Dacă noi ne tehnologizăm viața, atunci tehnica devine ea în sine umană. Cu alte cuvinte, noi o investim cu sens, deci rezultatul depinde de capacitatea noastră de plăsmuire, de a ieși din noi și totodată de a ne proiecta spre un altceva, fie că e vorba de supraom, ori pur și simplu o dorință de restilizare în spațiul unei evoluții.