Educația este un fenomen inerent al societății, implicită sau realizată explicit, definită, astăzi, prin cele trei forme ale sale – informală, nonformală, formală. Echilibrarea caracterului sociocentric al educației se produce prin abordarea intranzitivă a învățării, ca stare firească a ființei umane. În societatea contemporană, numită societate a cunoașterii și a învățării permanente, formula socio-psihologică a învățării are funcționalitate redusă fără a introduce anumiți factori facilitatori, precum ar fi cei de infrastructură educațională. Noțiunea de infrastructură, raportată la educație, apare ca infrastructură a cunoașterii de generația tehnologiilor informaționale. Dar, în opinia noastră, acest tip de infrastructură virtuală trebuie dezvoltat paralel cu infrastructura fizică a educației și învățării pe tot parcursul vieții, în aspect formal, nonformal și informal. Un exemplu adus de noi și în alte studii asupra accesului și accesibilității educației și învățării pe parcursul vieții, ca parte a ecosistemului comunității este cel al străzii „Ion Creangă” din municipiul Chișinău. „Din cele 85 de locații de pe str. „Ion Creangă”, 10 sunt de menire educațională, dintre care: o instituție administrativă, o instituție de cercetare, o universitate și 2 biblioteci, iar alte 5 sunt instituții de educație timpurie și de învățământ general. Constatăm că, pe strada „Ion Creangă” nu este amplasată nici o instituție sau organizație de educație nonformală sau de educație și formarea adulților. Stabilim că infrastructura educațională asigură proporția de 1:6000, o instituție educațională la 6000 de locuitori.” În Memorandumul asupra învăţării permanente (Brussels, 2000), semnat de Republica Moldova, s-a constatat că „nivelurile regionale şi locale de guvernare au devenit în ultimii ani din ce în ce mai influente, odată cu intensificarea cererii de luare a deciziilor şi de servicii „cât mai aproape de realitate”. Oferta de educaţie şi formare este unul dintre sectoarele politice destinate să facă parte din acest curent: pentru majoritatea oamenilor, din copilărie şi până la bătrâneţe, învăţarea are loc pe plan local…”. În concluzia celor punctate mai sus, stabilim că dezvoltarea infrastructurii educației și a învățării la nivel local echilibrează ecosistemul comunității, astfel „mobilizarea resurselor autorităţilor locale şi regionale în sprijinirea învăţării permanente este esenţială”.