În prezentul articol se autentifică afirmația că în optica oricărui studiu polifonic, ținta căutărilor științifice reprezintă melodia fiecărei voci în parte, chiar dacă în materialul supus analizei de caz pot fi două, trei sau mai multe linii melodice suprapuse în contextul sonor și prezente cu o individualitate clară. Cercetările etnomuzicologice vorbesc despre existența a mai multor concepte polifonice în aria muzicii instrumentale tradiționale, atestând, cu siguranță, exemple de interpretare individuală la un șir de instrumente muzicale ca: fluierele de toate tipurile (fără dop, cu dop, gemănat etc.), cimpoiul, drâmba, muzicuța sau armonica de gură, vioara. Prin urmare, în patrimoniul muzicii etnice românești avem creații polifonice/cu elemente polifonice: a) cu unul sau două planuri melodice, păstrând alte voci într-un spațiu secund; b) cu valoarea melodică a vocilor redusă în favoarea independenței unor structuri armonice, ritmice etc. Aceste concepte polifonice se încadrează într-un anumit grad de pricepere artistică a autorului anonim și pot stabili unele repere fundamentale de construcție a melodiei în acest stil muzical.