În a doua jumătate a secolului XX se evidenţiază tendinţa de reînviere a genurilor ce aparţin muzicii religioase. O abordare mai amplă se distinge în special în cultura muzicală universală de după cel de-al doilea Război Mondial, când tematica pacifistă sau viaţa şi moartea primesc o desfăşurare largă în creaţia compozitorilor din diferite ţări. Revenirea la valorile moral-spirituale continuă deja la un nivel mai înalt după destrămarea Uniunii Sovietice şi căderea regimului ateist. Astfel, în majoritatea ţărilor unde a predominat comunismul se conturează o tendinţă de reactualizare a muzicii religioase. Acest fapt s-a manifestat şi în cadrul culturii muzicale din Republica Moldova. Unul dintre compozitorii ce au abordat pe larg în creaţia sa genurile muzicii catolice este V. Ciolac. Pe lângă Missă, Requiem, Miserere, Stabat Mater, Magnificat, Ave Maria, Salve Regina, în aceeaşi zonă se include şi lucrarea Laudate Dominum. Toate creaţiile nominalizate, deşi fac parte din perimetrul cultului catolic, totuşi se atribuie ramurii muzicii de concert. Laudate Dominum pentru cor mixt şi orgă, compusă de Vladimir Ciolac în anul 2005 a fost analizată din punctul de vedere al formei, genului, după cum şi al particularităţilor stilistice. Textul, în baza căruia este compusă lucrarea, face parte din Biblie (Cartea psalmilor), — psalmul 116 (117). V. Ciolac expune textul într-o formă versificată, dat fiind faptul că Laudate Dominum constituie o parte a Slujbei de seară din cultul catolic — Vespers. În istoria muzicii sunt cunoscute exemple de abordare a textului nominalizat, însă una dintre lucrările cele mai cunoscute care-şi păstrează popularitatea până în zilele noastre este Laudate Dominum din Vesperae solennes de Dominica de Wolfgang Amadeus Mozart. Renumita lucrare mozartiană reprezintă o compoziţie muzicală ce se axează pe structura tipică a Vecerniei catolice de tip vechi aplicată în uz după decretele Conciliului de la Trento (Concilium Tridentinum). În lucrarea sa Laudate Dominum, V. Ciolac recurge la aceeaşi metodă de extindere a textului pe care am întâlnit-o şi în alte creaţii vocal-instrumentale ale autorului, adică repetarea versurilor. Ca urmare, graţie versurilor ce se repetă, structura textului versificat devine mai amplă şi conturează secţiuni care se încadrează în şase compartimente numerotate în partitură cu cifre, ce pot fi tratate ca strofe, dimensiunile cărora nu sunt egale. Este cert faptul că anume textul dictează arhitectonica întregii creaţii ce conturează forma strofică. Semantica figurativă a lucrării reliefează un tablou solemn ce relevă lauda adusă Domnului, speranţa în mila şi bunătatea Lui. Faptul utilizării orgii, care este unicul instrument din cadrul partiturii, îndeplinind rolul de acompaniament, mărturiseşte în favoarea adresării autorului la elementele specifice ale cultului catolic. Deşi V. Ciolac face o tentativă de a folosi cele mai semnificative caracteristici ce ţin de tradiţiile muzicii religioase, materialul muzical demonstrează apartenenţa la genul muzicii de concert şi nu presupune interpretarea în cadrul serviciul divin.