În prezentul demers autoarea se referă la premisele şi evoluţia diacronică a măsurilor de salvgardare a patrimoniului cultural, la bunele practici realizate în acest domeniu, precum şi la avantajele, dar şi dezavantajele aplicării tehnologiilor informaţionale asupra valorificării artefactelor de tezaur naţional intangibil. Actualele arhive etnologice prezente în spaţiul românesc, dar şi european, ne demonstrează că o astfel de instituţie care să gestioneze raţional toate mostrele de înţelepciune populară, din punctul de vedere al tehnologiilor numerice, ar putea să existe şi în Republica Moldova. Spre regret, nici până astăzi nu a fost rezolvată problema respectivă, subiectul Arhivei Naţionale de Folclor fiind situat, probabil, pe ultimul plan. Motivaţia majoră de conştientizare a segmentului vizat constă în faptul că la ora actuală acest patrimoniu cultural intangibil dispersat, nesistematizat şi neprotejat, din punct de vedere tehnic, este doar parţial accesibil specialiştilor, dar şi publicului interesat (profesori, interpreţi de folclor, formaţii artistice profesioniste şi de amatori etc.) şi se află permanent în pericol de dispariţie. Procedura de centralizare e una de durată şi chiar dificilă, din cauza situaţiei periferice a tuturor arhivelor noastre, a insuficienţei de cunoaştere şi implementare a tehnologiilor informaţionale avansate, dar şi a conştientizării minime din partea specialiştilor în domeniu a valorii cu adevărat inestimabile pe care o relevă moştenirea culturală a poporului nostru. Perceperea esenţială a posibilităţilor tehnologice ale secolului XXI ne oferă şanse sigure ca segmentul creaţiei etnofolclorice a românilor din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă să-şi ocupe locul cuvenit în rândul celor ale comunităţii europene, cu atât mai mult că preţioase modele, pentru crearea şi funcţionarea unei arhive etnologice naţionale în spaţiul basarabean reprezintă instituţiile care salvgardează tezaurul cultural intangibil din stânga Prutului.