Una din cele mai importante garanții în ceea ce privește apărarea persoanelor de învinuirea ilegală și neîntemeiată, de condamnări arbitrare, de îngrădirea nejustificată a drepturilor și libertăților fundamentale este prezumția de nevinovăție. Conform acestui principiu, fiecare persoană bănuită sau învinuită în comiterea unei infracțiuni se consideră nevinovată până când vinovăția sa nu va fi stabilită, în ordinea stabilită de lege, printr-o hotărâre definitivă a instanței de judecată. Prezumarea nevinovăției persoanei supuse urmăririi penale determină statutul ei procesual pe durata întregului proces penal, reprezintă temelia socială și juridică a drepturilor ei în cadrul procesului și, în forma sa ideală, trebuie să excludă tratarea precoce și neîntemeiată a persoanei ca fiind infractor. Din prezumarea nevinovăției bănuitului, învinuitului, inculpatului reiese cerința necondiționată referitoare la temeinicia oricărei îngrădiri a drepturilor și libertăților persoanei admise în cadrul procesului penal. Diverse stereotipuri de gândire formate pe durata unei perioade îndelungate de timp de negare a prezumției de nevinovăție nu au permis ca prezumția de nevinovăție din declarație să se transforme în realitate. Anume aceste circumstanțe au și determinat importanța și actualitatea cercetării scopului și obiectului probatoriului în cauzele penale prin prisma prevederilor prezumției de nevinovăție.

One of the most important guarantees in terms of protecting people from illegal and unfounded accusations, from arbitrary convictions, from the unjustified limitation of fundamental rights and freedoms is the presumption of innocence. According to this principle, every person suspected, accused of committing a crime is considered guilty until his guilt is established, in the order established by law, by a final decision of the court. The presumption of innocence of the person subject to criminal prosecution determines his procedural status throughout the entire criminal process, represents the social and legal basis of his rights in the process and, in its ideal form, must exclude premature and unfounded treatment of the person as a criminal. From the presumption of innocence of the suspect, the accused, the defendant, the unconditional requirement regarding the validity of any limitation of the rights and freedoms of the person admitted in the criminal process emerges. Various stereotypes of thinking formed during a long period of time of denying the presumption of innocence could not change substantially so that the presumption of innocence in the statement turned into reality. Namely, these circumstances have also determined the importance and actuality of researching the purpose and object of evidence in criminal cases through the prism of the provisions of the presumption of innocence.