Experienţa care se acumulează de organele de ocrotire a normelor de drept în activitatea de combatere a criminalităţii, şi în special a atentatelor la obiectele care constituie patrimoniul cultural, indică la faptul că acest fenomen se dezvoltă la nivel internaţional. Sustragerile, contrabanda, traficul cu obiecte de valoare culturală nu constituie cazuri separate şi întâmplătoare. Aceste fapte sunt săvârşite de grupări criminale transnaţionale specializate în traficul de obiecte şi documente care posedă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau religioasă. Comerţul cu asemenea obiecte este la fel de profitabil ca şi alte direcţii de activitate ale grupărilor criminale cum ar fi traficul de persoane, droguri sau arme. Afacerile ilegale cu obiecte de valoare culturală aduc grupărilor criminale un profit enorm datorită faptului că preţul acestor obiecte este mare, mulţi colecţionari privaţi, precum şi persoane din mediul afacerilor doresc să devină proprietari ale obiectelor de valoare culturală. Această situaţie este motivată de faptul că mulţi indivizi consideră că devenind proprietari de obiecte şi documente de valoare culturală, obţin o poziţie socială mai importantă, iar investiţiile efectuate sunt mai puţin riscante (obiectele de valoare culturală cresc cu timpul în preţ, nu se devalorizează şi există cerere permanentă pe piaţa neagră). Grupările criminale, însă, folosesc profitul pentru pregătirea şi săvârşirea altor fapte de acest gen, astfel creându-se reţele de traficanţi de valorii culturale şi magazine ilegale în străinătate. Acest fapt a permis crearea grupărilor criminale transnaţionale specializate în traficul de obiecte şi documente care fac parte din patrimoniul cultural al diferitor ţări. Piaţa mondială a anticariatului a cunoscut în ultimii 10 ani o dezvoltare vertiginoasă şi a creat o premisă importantă pentru exportul obiectelor şi documentelor (cărţilor) din fostele ţări ale lagărului socialist. Astăzi, practic, este imposibil de estimat numărul şi valoarea obiectelor trecute ilegal peste hotarele Moldovei, Ucrainei, Rusiei, Belorusiei, României spre ţările UE, Japoniei şi SUA. În acest sens, combaterea atentatelor criminale şi a traficului cu obiecte şi documente de valoare istorică, artistică, ştiinţifică şi religioasă constituie sarcina nu numai a unei subdiviziuni, sau a unui stat aparte, dar este necesară implicarea organelor de drept a tuturor statelor interesate în combaterea acestui gen de activitate criminală. Actualmente, baza normativă, măsurile aplicate din partea organelor competente nu pot stopa sustragerile, escrocheriile, contrabanda şi vânzările ilegale ale obiectelor de valoare culturală. În ultimul an cererea la obiectele de valoare culturală a crescut considerabil, crescând şi preţurile. Aceasta se datorează instabilităţii economice şi recesiunii economice mondiale. Activitatea criminală organizată în domeniul traficului de obiecte culturale constituie o activitate complexă. În detaliu, obiectele sustrase sau descoperite pe teritoriul unei ţări, de regulă, sunt ascunse în diferite locuri (gropi special amenajate, cabane, locuri ascunse în păduri etc.1 ) în apropiere de graniţă. Aceste obiecte sunt supuse unor evaluări şi dacă prezintă valoare, materială sunt transportate în ţara unde vor fi valorificate material. Comercianţii, de regulă, nu participă la acţiunile de contrabandă. Următoarea etapă după trecerea frauduloasă a acestora peste frontiere este „spălarea sau altfel spus - legalizarea bunului”. Cumpărătorii, în cazul că sesizează provenienţa dubioasă a bunului, acordă preţuri mai mici, motivând că acestea nu pot fi scoase la licitaţii publice, nu pot fi supuse asigurărilor şi nu-şi pot reclama public posesia bunului. Iar cumpărarea bunurilor de o persoană de bună credinţă creează impedimente la repatrierea acestora. Actualmente a devenit foarte popular comerţul cu bunuri culturale prin intermediul Internetului. Nimeni în ultimii ani, practic, nu este capabil să depisteze şi să analizeze toate ofertele şi afacerile încheiate în domeniu prin Internet. Majoritatea furturilor de valori culturale sunt rezultatul instrucţiunilor de peste hotare, de această părere este Maciej Trzcinscki2 . El consideră că infractorii bine pregătiţi în domeniu nu întâlnesc mari dificultăţi în contrabanda cu bunuri culturale, deoarece ofiţerii vamali şi poliţiştii nu posedă o pregătire profesională în istoria artei şi sunt depăşiţi în încercarea de a identifica sau a deosebi uneori asemenea obiecte. Totodată, aceştia nu posedă nici cele mai mici abilităţi în aprecierea vechimei obiectelor supuse controlului. Acest fapt permite grupărilor criminale să camufleze obiectul să folosească falsuri (includerea unui obiect original printre obiectele copii executate la o calitate înaltă, prezentarea de acte false care confirmă că obiectul nu constituie patrimoniu cultural etc.). În Republica Moldova nu există o evidenţă separată a obiectelor de valoare culturală sustrase sau anunţate în căutare, precum nu există şi o statistică a infracţiunilor din acest domeniu. Potrivit ofiţerilor implicaţi în activităţile de cercetare a acestor genuri de infracţiuni, ponderea atentatelor la obiectele din patrimoniul cultural în Republica Moldova se axează pe sectorul privat şi biserici (escrocherii, furturi, jafuri şi tâlhării săvârşite asupra colecţionarilor şi persoanelor de vârstă înaintată care posedă obiecte de valoare culturală, istorică sau artistică, unii necunoscând despre valoarea acestor obiecte). Un alt aspect care ar favoriza implicarea grupărilor criminale transnaţionale este şi gestionarea ineficientă a patrimoniului cultural mobil. Astfel, controlul efectuat de Curtea de conturi a Republicii Moldova a stabilit unele circumstanţe inadecvate pentru a fi acceptate în viitor, cum ar fi neîntocmirea Registrului de stat al patrimoniului cultural mobil şi ca rezultat: – bunurile culturale din patrimoniul muzeal al instituţiilor din subordinea Ministerului culturii (394,9 mii de unităţi la 01.01.2008) nu sînt înregistrate întrun sistem unic de evidenţă, lipsesc reglementările de transmitere a acestora în gestiune, precum şi informaţia privind fluxul lor în cazul organizării expoziţiilor, expertizelor, restaurărilor; etc.; – nu există informaţia privind bunurile culturale mobile în funcţie de semnificaţie, valoare şi dimensiunile patrimoniului muzeal, de caracteristica ştiinţifică şi tehnică, bunurile ce necesită restaurare şi costul acestor lucrări; – lipseşte informaţia privind delimitarea muzeelor în: naţionale, departamentale, raionale, municipale, orăşeneşti, comunale, săteşti, obşteşti, private, ale întreprinderilor, asociaţiilor, confesiunilor religioase etc.; – lipsa metodologiei privind evidenţa valorică şi cantitativă a bunurilor muzeale ce determină lipsa evidenţei integrale a patrimoniului muzeal, majorânduse riscul neasigurării integrităţii conforme a pieselor muzeale şi păstrării acestora; – lipsa înregistrării integrale a drepturilor asupra bunurilor imobile şi a terenurilor aferente lor, ceea ce denotă lipsa unei evidenţe a bazei tehnico-materiale a instituţiilor culturale şi nu permite determinarea exactă a patrimoniului utilizat conform destinaţiei şi a celui dat în arendă3 . Acestea, precum şi alte încălcări favorizează pe deplin activitatea unor grupări criminale transnaţionale specializate în traficul cu obiecte din patrimoniul cultural şi constituie premise ca activităţile criminale din acest domeniu să fie cuprinse de latentitate. Deşi în ultimii 15 ani au fost sustrase o serie de obiecte din patrimoniul cultural al Republicii Moldova, acestea n-au fost anunţate în căutare prin intermediul INTERPOL şi la acest capitol, în bazele de date a organizaţiei menţionate, Moldova practic nu figurează. Potrivit lui Karl-Heinz Kind, membru al Secretariatului general Interpol, în 2005, în Europa, după numărul furturilor de bunuri culturale înregistrate, pe primul loc s-a plasat Franţa (3490 cazuri) Polonia (2247), Rusia (2131), Germania (1830), Italia (1202). O serie de ţări nu au putut furniza informaţii4.Având în vedere situaţia economică a Republicii Moldova, precum şi recesiunea economică mondială, devine evident faptul că acest gen de infracţiuni se va afla într-o creştere stabilă, va avea şi în continuare un caracter organizat şi marea majoritate a faptelor vor fi săvârşite la comandă. Începând cu anul 2002 au fost adoptate Codul penal, Codul de procedură penală, a fost modificată Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii. Aceste schimbări, însă, nu au determinat şi o schimbare calitativă în combaterea criminalităţii ce atentează la patrimoniul cultural şi pentru a ameliora situaţia în domeniu, pe lângă recomandările Curţii de conturi, este necesară o revizuire a cadrului legal în domeniul indicat, în special reglementările penale, este necesară o analiză complexă a măsurilor operative de investigaţii ce se întreprind şi care sunt necesare de a fi întreprinse, se impune constituirea bazelor de date în domeniu în vederea asigurării informaţionale a activităţilor de cercetare, instruirea ofiţerilor poliţiei şi vamali în depistarea şi aprecierea obiectelor de valoare culturală.