Boala leprei este cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind semnalată în cadrul civilizațiilor care sau perindat din antichitate până în zilele noastre. Leproșii au fost tratați în mod contradictoriu, fiind simultan excluși din viața socială, dar și tolerați de anumite instituții laice și eclesiastice. Molima insufla groază oamenilor chiar dacă ei nu au văzut niciodată pe viu un lepros. Lepra este considerată o boală urâtă, „nimicitoare de trup și suflet”, boală „grea și rea a pielii trupului”, „un rău fără leac”, o boală hidoasă care-l schilodește, în desfigurează pe om până nu-l poți recunoaște. În folclorul românesc apariția leprei este atribuită blestemului. Într-o legendă, culeasă în Ialoveni, împăratul Alisandru Machidon (Alexandru Macedon), mergând prin lume s-a întâlnit cu țiganii care i s-au închinat, spunându-i că nu au cu ce să-i plătească haraciul. Împăratul a fost îngăduitor cu ei, spunându-le să rămână în pace și să se întoarcă la locul lor de trai. La reîntoarcere Alisandru Machidon a trecut prin satul țiganilor, văzându-le „casele acoperiti cu aur șî le-o dzîs: Di râs vʼaț arătat șî di râs să fiț păn în vecii vecilor!” Blestemul împăratului fiind în vigoare, țiganii „șî azi îmblî leproș, rupț, cʼon cal la căruță cum i-o ieșit înainti lui Alisandru șî cum i-o blăstămat iel”. Conform unei povești din Muntenia, fata unui împărat se îmbolnăvise de lepră. Împăratul făgădui că cel care o va vindeca pe fiica sa o va putea lua de nevastă, primind în dar și jumătate de împărăție. Sf. Vasile plecă în lume pentru a căuta remediul împotriva leprei. Trecând prin mai multe încercări, Sf. Vasile a căpătat „leacul leprei”, adică tutunul cultivat de draci. La întoarcere, Sf. Vasile a semănat firele căpătate, iar „din florile lor făcu o fiertură cu care-o spălă pe fată și o lecui”. Împăratul, după cum și promise, a vrut să-i dea fata de nevastă, dar „el nu primi, ci le ceru să se creștineze”. Iar „buruiana de leac era tutunul”.