The next Russian-Turkish war which has begun in 1806 was due not only to the aggravation of Russian-Turkish contradictions, but also due to the tensions between Russia and France. Napoleon showed his interest to the Ottoman Empire still during unsuccessful for it personally and for the French army of the Egyptian expedition of 1798-1801. Despite this failure the political activity of France within the Ottoman Empire continues to amplify, causing some concern in Russia. At the beginning of the century Turkey didn't represent any significant threat for Russia. But she was a threat to her own provinces, conquered by her personally in time. Two main lines can be traced in Russian-Turkish relations at the turn of the century. One of them was the cooperation between the two states, it is observed during the Russian-Turkish alliance in 1799, in the agreement on the status of Moldavia and Wallachia in 1802, in the treaty of 1805. The other line was a reflection of constantly amplifying contradictions, largely due to the fact that the Port was trying to mend relations with Napoleonic France. The Turkish-French relations of that time weren't accurate and certain. On the one hand, Port was afraid of Napoleon, remembering both his Egyptian expedition, and coquetting with representatives of the provinces subdued by Ottomans. On the other hand, Turkish tops, understanding escalating force of Napoleonic France and wishing to protect itself from its blows, were trying to find a common language with representatives of French diplomacy and, in general, with leading circles of France. A Treatise on Peace between Russia and Turkey, signed in Bucharest on 16 (28) May 1812, consisted of 16 articles. Let's remind that some of them were devoted to issues related to the establishment of a new border down the Prut River and position of the Danube principalities. Article IV was the most important article. It defined the boundary of the Prut River, and contained the following provision: „This is the first article of the preliminary points, which beforehand have been already signed, it decides that the Prut River from its entrance to Moldova before its connection with Danube, and the left coast of Danube from this connection to the Kiliysky mouth and to the sea, will make the border of both empires for which this mouth will be the common”. During the Congress of Vienna that was held from September of 1814 to June of 1815 the Turkish side tried to persuade the European powers to review the Bucharest peace and to return the adjoin lands to Russia according to this peace treaty. But great powers didn't support these Port's requirements and by that recognized the legitimacy of accession of Bessarabia to Russia.

Războiul ruso-turc, care a început în 1806, s-a datorat nu numai faptului că au crescut contradicțiile Rusia-Turcia, dar și în baza conturării unor tensiuni pronunțate dintre Rusia și Franța. Napoleon și-a promovat interesul față de Imperiul Otoman încă în timpul expediției egiptene, în 1798-1801, nereuşită pentru el personal si pentru armata franceză în general. În pofida nereușitei expediției egiptene, poziția politică activă a Franței în cadrul Imperiului Otoman a continuat să crească, cauzând o oarecare îngrijorare în Rusia. La începutul secolului, Turcia nu prezenta pentru Rusia o amenințare serioasă. Dar ea reprezenta o amenințare pentru propriile sale provincii, cucerite de ea în perioade respective. În relaţiile ruso-turce la confluența celor două secole existau două direcții principale. Una din ele consta în cooperarea dintre cele două state, şi poate fi confirmată prin Alianţa ruso-turcă din 1799, Acordul privind statutul Moldovei și Valahiei din 1802, Tratatul din 1805. Altă direcție a relațiilor ruso-turce se reliefa prin reflexia controverselor tot mai accentuate, în mare parte datorită faptului că Poarta încerca să-și redreseze relaţiile sale cu Franța napoleoniană. Relațiile turco-franceze la acel moment nu erau clare și sufereau de lipsă de ambiguitate. Pe de o parte, Poarta se temea de Napoleon, bazându-se atât pe practica expediției egiptene cât și ținând cont de jocul francezilor cu reprezentanții provinciilor cucerite de către otomani. Pe de altă parte, recunoscând forța crescândă a Franței napoleoniene și dorind să se apere de posibilele atacuri din partea ei, turcii încearcă de a găsi o limbă comună cu reprezentanţii diplomaţiei franceze şi, în general, cu conducerea Franței. Tratatul de pace dintre Rusia și Turcia, semnat la Bucureşti pe 16 (28) mai 1812, a constat din 16 articolele, dintre care câteva au fost dedicate problemei instalării noii frontiere pe râul Prut şi statutul Principatelor Dunărene. Articolul cel mai important, care determina frontiera pe râul Prut a fost articolul IV, unde a fost scris: „textul din prezentul articol, bazat pe punctele preliminare de perspectivă, deja semnate, determină că râul Prut, de la intrarea sa în Moldova și până la revărsarea sa în Dunăre, și malul stâng al Dunării în acest sens până la Gura Chiliei şi până la Mare, va fi frontiera a două imperii, iar delta va fi partajată de ambele părți.” În timpul Congresului de la Viena din 1814-1815 partea turcă a încercat să convingă puterile europene de a revizui Pacea de la Bucureşti şi a reîntoarce teritoriile alipite la Rusia prin acest tratat. Dar marilor puteri nu o acceptă aceste cerințe ale Porții şi astfel au recunoscut legitimă aliăirea Basarabiei la Rusia.