Anul acesta consemnăm 50 de ani de la intervenţia Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, de aici şi necesitatea de a aduce în discuţie subiectul în cauză. La operaţia cu numele codificat „Dunărea” au participat URSS, Bulgaria, Germania de Est, Ungaria şi Polonia. Uniunea Sovietică avea drept deziderat politic înlăturarea reformelor socioeconomice ale „Primăverii de la Praga” iniţiate de liderul cehoslovac Al. Dubček. URSS a promovat acţiuni ce îmbrăcau forma unor aşa-zise ajutoare internaţionale, interese vitale pentru stat, pentru legitimarea acţiunilor în politica mondială, în cazul de faţă este vorba de doctrina Brejnev, potrivit căreia, statele socialiste urmau să vină în ajutor altor state socialiste ameninţate de ,,forţe reacţionare”. Istoricul italian Fr. Guida menţionează că pe parcursul crizei cehoslovace, între ianuarie şi august 1968, nu a avut loc nicio reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Pactului de la Varşovia, fapt datorat poziţiei deosebite a României. An. Dobrînin, ambasadorul URSS în SUA, în memoriile sale In Confidence afirmă că imixtiunea sovietică în Cehoslovacia a fost „ilizibilă” la Casa Albă. Kremlinul era iritat că liderul României N. Ceauşescu nu susţinuse ingerinţa în Cehoslovacia. La 21 august 1968, liderul comunist român a condamnat public şi vehement acţiunile agresive ale „trupelor celor cinci ţări”, acţiune soldată cu asigurarea unui prestigiu internaţional major pentru România. Trupele sovietice au fost angajate în manevre tactice demonstrative în apropierea frontierei româneşti. Timp de 36 de ore a fost stabilit controlul asupra teritoriului cehoslovac. Conducerea cehă a fost înlocuită cu una prosovietică. 108 cetăţeni şi-au pierdut viaţa, iar cca 500 de persoane au fost rănite. Participarea cetăţenilor din RSSM la acest conflict nu este recunoscută oficial. În 1989, URSS a recunoscut faptul că „decizia de a trimite trupele aliate în Cehoslovacia a fost una nejustificată”.