Право на юридическую помощь является одним из элементов свободного доступа к правосудию. Вместе с тем, современная правовая теория признает и право лица на самостоятельную защиту, что находит свое отражение в принципах состязательности и диспозитивности, закрепленных в уголовно-процессуальном законодательстве Республики Молдова. В данной статье анализируются и обобщаются теоретические аспекты отказа от права на юридическую помощь с точки зрения международных стандартов в области прав человека. Делается вывод о необходимости исследования нормативного регулирования и правоприменительной практики, касающихся отказа от права на защиту в национальном уголовном процессе.

Dreptul la asistenţă juridică este unul dintre elementele accesului liber la justiţie. Totodată, teoria juridică modernă recunoaște și dreptul persoanei la autoapărare, ceea ce se reflectă în principiile contradictorialităţii și dispoziţiei, consacrate în legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova. Acest articol analizează și rezumă aspectele teoretice ale renunţării la dreptul la asistenţă juridică în ceea ce privește standardele internaţionale privind drepturile omului. Se concluzionează că este necesară studierea reglementării normative și a practicii de aplicare a legii privind refuzul dreptului la apărare în procesul penal naţional.

The right to legal aid is one of the elements of free access to justice. At the same time, modern legal theory recognizes the right of the person to self-defense, which is reflected in the principles of adversariality and disposition, enshrined in the criminal procedural legislation of the Republic of Moldova. This article examines and summarizes the theoretical aspects of the waiver of the right to legal aid in relation to international human rights standards. It is concluded that it is necessary to study the normative regulation and the practice of applying the law on the denial of the right to defense in the national criminal process.