Confruntarea reprezintă acțiunea de urmărire penală ce vizează audierea concomitentă a două persoane ascultate anterior în scopul înlăturării contradicțiilor din declarațiile acestora. Scopul confruntării este înlăturarea divergențelor existente între daclarațiile date anterior de persoanele care se confruntă și când aceste divergențe nu pot fi înlăturate prin intrermediul altor acțiuni de urmărire penală, inclusiv audierea repetată a persoanelor respective, declarațiile căreia nu se coroborează cu alte probe acumulate în cauza cercetată [5, p. 600]. Confruntarea reprezintă o modalitate de ascultare care este guvernată de anumite reguli specifice. Dintre trăsăturile generale ale confruntării, reliefate în literatura de specialitate, amintim: a) este un mijloc de verificare a probelor existente; b) este un mijloc de administrare de probe noi; c) este un mijloc de înlăturare a contrazicerilor dintre declarațiile persoanelor ascultate în cauză; d) se efectuează întotdeauna între două persoane; e) reprezintă o excepție de la regula ascultării separate și individuale a persoanelor [3, p. 127-128; 6, p. 155]. Dispunând de particularități specifice actului de audiere, confruntarea este într-o anumită măsură specifică nu doar sunb aspect tactico-procesual, ci și din punct de vedere moral-psihologic. În virtutea acestui fapt, soluționarea corectă a unor sarcini specifice necesită luarea în calcul a anumitor cerințe de ordin etic. Efectuarea actului de confruinare cu participarea minorilor își are propriul specific, determinat de particularitățile de vârstă a acestora [9, p. 66]. Realizarea confruntării cu participarea nemijlocită a minorilor poate afecta rezultatele dosarului dacă nu se iau în considerație calitățile personale și particularitățile de vârstă ale acestora. De aceea, pentru a evita aceste momente neprielnice, reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să studieze cu toată atenția particularitățile individuale, nivelul de dezvoltare intelectuală, însușirile volitive ale adolescentului care participă la confruntare [7, p. 79-80]. Confruntarea este efectuată într-o atmosferă psihologică specifică, care-și lasă amprenta asupra participanților la această acțiune de urmărire penală. Din punct de vedere al psihologiei confrumtarea reprezintă o comunicare psihologică specifică, care se materializează în raportul dintre trei persoane. Anume acest moment servește în calitate de premiză pentru studierea specificului acestei acțăiuni de urmărire penală în cadrul psihologiei judiciare [10, p. 17]. Psihologia confruntării impune luarea în considerare a poziției procesuale a persoanelor confruntate: a) poziția învinuitului are un caracter de mare complexitate. Împrejurarea este valabilă atât pentru cel care este vinovat, cât și pentru cel care nu este vinovat, deoarece își dă seama de gravitatea situației, emoțiile specifice acestui moment se repercutează direct asupra modului de exprimare, a gesturilor, posibilităților de concentrare a atenției asupra aspectelor care trebuie clarificate [1, p. 174]; b) partea vătămată beneficiază de o poziție psihologică mai favorabilă în majoritatea situațiilor, deoarece «spre ea se îndreaptă, mai mult sau mai puțin justificat, compasiunea sau simpatia celor din jur» [2, p. 28-30; 4, p. 336]; c) martorul este, în general, o persoană neinteresartă în cauză. Acest lucru se poate reflecta în plan psihologic printr-o relativă detașare, calm, stăpânire de sine [4, p. 336]. Pot avea influențe asupra psihologiei martorului, pe lângă cele menționate anterior, și raporturile dintre martor și persoana cu care este confruntat. Implicațiile psihologice ale acestui fapt pot să fie hotărâtoare în a recurge la confruntare sau nu [6, p. 171]. În calitate de particularitate specifică a acestei comunicări psihologice este faptul că, în marea majoritate a cazurilor, la începutul confruntării, înmtre cel puțin doi participanți la aceastră acțiune se manifestă anumite raporturi conflictuale și o înaltă tensiune emoțională. Acest lucru este determinat de contradicțiile între declarațiile lor, care au, de frecvente ori, un caracter extrem de dur. În special, raportul juridic conflictual apare în cazurile în care participanții (de cele mai multe ori, doar unul dintre ei) fiind conștient în deplină măsură, oferă declarații ce nu corespund realității. Din punct de vedere subiectiv, conflictuale pot fi numite acele relații unde conflictul este determinat de perceperea greșită a poziției oponentului, de perceperea eronată a anumitor fapte care vorbesc despre persoana vizată. Situațiile conflictuale care apar de frecvente ori în cauzele penale cu m inori, au un specific aparte în cadrul actului de coinfruntare. Astfel, dacă în cadrul audierii ele se reflectă în conținutul raportului «reprezentantul organului de urmărire penală-persoana audiată», apoi în cadrul confruntării conflictul evoluează de cele mai frecvente ori între două persoane minore audiate sau între o persoană matură și un minor. Mai mult ca atât, în cadrul confruntării este cu mult mai ridicat nivelul încordării emoționale pe care-l «trăiește» reprezentantul organului de urmărire penală. Această stare este determinată nu doar de caracterul complex pe vectorul înlăturării contradicțiilor din conținutul declarațiilor, de aflarea în epicentrul și atmosfera unei situații de conflict, dar și de faptul că reprezentantul organului de urmărire penală este nevoit să contacteze nu doar cu una, ci concomitent cu două persoane care-și susțin cu vehemență propriile poziții, având, totodată, grijă să nu scape de sub control comportamentul acestora. Încordarea emoțională la efectuarea confruntării cu participarea minorului poate să genereze chiar și o traumă sufletească a acestuia. Din acest considerent, reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să dea dovadă de o atitudine și o prudență deosebită în cazurile în care confruntarea urmează a fi efectuată între un matur și un minor, între învinuit și partea vătămată, care a avut a suporta o traumă psihologică în legătură cu infracțiunea săvârșită [9, p. 66-67]. Studierea superficială a persoanei minorului sau a altui participant la acțiunea de urmărire penală, operarea cu probe insuficiente sau neconvingătoare, precum și comportamentul incorect al reprezentantului organului de urmărire penală la efectuarea confruntării și în procesul acțiunilor de urmărire penală ulterioare – toate acestea pot determina o anumită situație de conflict. Pentru ca acțiunea de confruntare cu participarea persoanelor cu vârsta sub majorat să fie încununeze cu rezultate dorite, este necesară o pregătire minuțioasă a acesteia. În special, reprezentantul organului de urmărire penală urmează să manifeste un anumit grad de prudență la soluționarea anumitor chestiuni legate de efectuarea confruntării cu participarea minorilor, moment determinat nu doar de supraîncărcările emoționale la care sunt supuși ei în procesul acestei acțiuini de urmărire penală, dar și de gradul înalt de sugestionare a lor, de posibilitatea influențării negative din partea altor persoaneparticipanți la actul de confruntare, ceea ce, în final, poate determina insuficiența declarațiilor minorilor [10, p. 19-20]. Este necesar să fie studiate declarațiile anterioare ale persoanelor între care urmează a fi efectuată confruntarea; contradicțiile existente și cauzele apariției lor, persoana monorului și a celuilalt participant la actul de confrunare, caraecetrul relațiilor dintre ei; urmează fi întocmit planul de efectuare a acestei acțiuni de urmărire penală; trebuie formulate întrebările și determinată consecutivitatea clarificării lor; trebuie trasată ordinea audierii participanților la confruntare; este necesară alegerea locului și a timpului efectuării confruntării; determinarea participanților la această acțiune de urmărire penală; este necesar a selecta și a sistematiza documentele și corpurile delicte, care ar putea fi prezentate, în scopuri raționale, în procesul confruntării; trebuie prognozat comportamentul participanților la această acțiune de urmărire penală [9, p. 67-68]. Dacă confruntarea este efectuată între un minor și o persoană adultă, care au fost anterior audiate, persoana fiecărui participant urmează a fi studiată. Urmează a fi clarificat nivelul, gradul de cointeresare al acestor persoane în deznodământul cauzei, relațiile lor cu martorii, părțile vătămate și învinuiții, posibilele motive ale prezentării declarațiilor cu bună-știință false. În mod corespunzător, mai este necesar să se clarifice dacă există o careva dependență a unei persoane față de cealaltă și în ce aceasta se manifestă, dacă nu este exercitată o anumită influență din partea persoanei adulte audiate asupra minorului, deoarece aceasta își poate lăsa amprenta asupra calității actului de confruntare [9, p. 68]. Din considerente de ordin moral, în legătură cu particularitățile psihologice ale minorului, reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să soluționeze chestiunea referitoare la faptul dacă este necesară efectuarea confruntării în vederea înlăturării contradicțiilor existente în cadrul cauzei penale. Minorii nu manifestă mare dorință de a participa la efectuarea ei, deoarece nu doresc să apară în ipostază de «trădător» sau sunt dominați de frica răzbunării din partea celorlalți participanți la actul de confrunmtare. Acest fapt poate determina anumite consecințe de ordin negativ, care se vor exprima nu doar în modificarea declarațiilor de către minor, ci și în distrugerea contactului psihologic stabilit cu reprezentantul organului de urmărire penală, în întreruperea procesului de reeducare a delicventului minor, proces inițiat din momentul primei întâlniri. Luând hotărârea în privința efectuării confruntării, reprezentantul organului de urmărire penală determină timpul și locul potrivit în acest sens. De obicei, confruntarea este efectuată la locul efectuării urmăririi penale, dar realizarea ei poate avea loc și în altă parte, ca de exemplu, la locul infracțiunii, în cazurile în care martorii oculari descriu contradictoriu cele întâmplate, presupunându-se că contradicțiile în declarațiile lor se datorează, în mare parte, de condițiile diferite de percepere. În ncazul participării minorului la această acțiune de urmărire penală, ea poate fi efrectuată la grădiniță, la școală, adică într-un mediu cunoscut și prietenos copilului. Odinea efectuării confruntării este determinată de lege [9, p. 68-69]. Scopul confruntării este axat pe înlăturarea contradicțiilor substanțiale în declarațiile a două persoane anterior audiate. Efectuarea confruntării în vederea atingerii altor scopuri trebuie examinată ca acțiune ce contravine legii și cerințelor morale, deoarece prin intermediul ei nu numai că nu se stabilește adevărul în cauză, ci, în unele situații aparte, stabilirea acestuia este , în genere, compromisă. În doctrina de specialitate, de exemplu, întâlnim recomandări privind efectuarea confruntării în vederea consolidării declarațiilor învinuitului care, în opinia reprezentantului organului de urmărire penală, prezintă declarații veridice. După părerea lui A. V. Dulov, este rațional a efectua asemenea confruntări în cazurile în care învinuitul care își recunoaște vinovăția demască alte persoane în comniterea infracțiunii. Sunt bine-venite și confruntările cu antrenarea persoanelor care exercită o influență benefică asupra învinuitului. În calitate de temeiuri a unor asemenea confruntări pot figura ciontradicțiile mărunte între declarațiile persoanelor care figurează în cadrul cauzei penale. în opinia noastră, aceste recomandări aceste recomandări contravin, însă, legislației în vigoare și cerințelor de ordin moral, deoarece în calitate de temeiuri ale efectuării actului de confruntare pot fi invocate contradicțiile substanțiale, în ale căror condiții declarațiile celor anterior audiați se exclud reciproc, și nicidecum acele contradicții mărunte despre care menționează cercetătorul A. V. Dulov [8, p. 248]. Asemenea acte de confruntare figurează în calitate de mijloc de constrângere psihică în raport cu participantul care oferă anumite declarații strict determinate, deoarece, în asemenea, mod, reprezentantul organului de urmărire penală încearcă să prevină posibilitatea schimbării acestor declarații pe viitor. Unii autori divizează participanții la actul de confruntare în participanți de bună și de rea credință, în demascatori și demascați, deși aceasta este doar o presupunere, deoarece la momentul efectuării confruntării, reprezentantul organului de urmărire penală are două poziții contradictorii, despre care doar poate presupune că ar fi veridice, ele urmând a fi minuțios verificate. Din acest considerent, normele etico-morale obligă reprezentantul organului de urmărire penală să se atârne cu atenție egală față de declarațiile ambilor participanți la confruntare, să manifeste maximum de imparțialitate și obiectivism, să nu creeze un mediu de nervozitate în procesul realizării confruntării. Contravine cerințelor etico-morale și interpretarea confruntării ca fiind o metodă specifică de influențare a persoanei care face declarații [12, p. 202]. Asemenea scopuri generează inevitabil neobiectivitate și tendințe acuzatoriale, plasează participanții la această acțiune pe poziții de inegalitate. Adepții acestei opinii examinează confruntarea în calitate de mijloc care ar asigura forța de influență, concentrarea ei la asemenea limite, când cel care oferă declarații necorespunzătoare, se convinge în inutilitatea poziției alese [12, p. 246]. Mai mult ca atât, se recomandă ca în procesul confruntării să se influențeze asupra învinuitului care nu-și recunoaște vicovăția sau care prezintă, în opinia reprezentantului organului de urmărire penală, declarații ce nu corespund realității, să fie prezentate corpuri delicte, rapoarte de expertiză, dicumente și procese-verbale ale anumitor acțiuni de urmărire penală [11, p. 222]. Asemenea recomandări contravin cerințelor prevăzute de lege și criteriilor etico-morale. Condițiile inegale de audiere a participanților la confruntare, atitudinea predeterminată, determinată de prezumția falsității declarațiilor unuia dintre participanți, pot determina obținerea unor rezultate neautentice și îndoielnice. Efectuarea confruntării între un minor și un învinuit matur își are propriul specific. O asemenea confruntare trebuie efectuată atunci când nu există dubii în privința faptului că urmare a influenței negative din partea celui matur, minorul își va schimba declarațiile. Încă până la începerea confruntării este necesar a audia minorul în privința relațiilor sale cu cei maturi, să fie clarificat momentul referitor la nivelul de autoritate a învinuitului în ochii minorului, este rețională pregătirea minorului, din punct de vedere psihologic, pentru confruntare, vordindu-i despre periculozitatea acțiunilor învinuitului, despre urmările lor. Cu o precauțiune deosebită este necesar a efectua confruntarea între minorul antrenat în activitatea criminală, și instigatorii adulți din rândul părinților sau rudelor apropiate. Minorul acceptă cu greu o atare propunere. Minorul se orientează cu dificultate în asemenea situații, mai ales în cazurile când și după epuizarea confruntării adultul continuă se nege careva implicări ale sale la antrenarea minorului în activitatea infracțională. Cel dintâi, în cadrul confruntării cu participarea minorului, urmează a fi audiat acesta, pentru a evita sugestiile din partea persoanei adulte. În procesul confruntării infractorul major încearcă, de frecvente ori, să influențeze minorul prin amenințării, umiliri, prin inspirerea sentimentului de jale etc. Asemenea acțiuni din partea participantului adult la actul de confruntare urmează a fi, de îndată, curmate. Concluzii: Confruntarea este într-o anumită măsură specifică nu doar sunb aspect tactico-procesual, ci și din punct de vedere moral-psihologic. În virtutea acestui fapt, soluționarea corectă a unor sarcini specifice necesită luarea în calcul a anumitor cerințe de ordin etic. Realizarea confruntării cu participarea nemijlocită a minorilor poate afecta rezultatele dosarului dacă nu se iau în considerație calitățile personale și particularitățile de vârstă ale acestora. Încordarea emoțională la efectuarea confruntării cu participarea minorului poate să genereze chiar și o traumă sufletească a acestuia. Din acest considerent, reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să dea dovadă de o atitudine și o prudență deosebită în cazurile în care confruntarea urmează a fi efectuată între un matur și un minor, între învinuit și partea vătămată, care a avut a suporta o traumă psihologică în legătură cu infracțiunea săvârșită. Normele eticomorale obligă reprezentantul organului de urmărire penală să se atârne cu atenție egală față de declarațiile ambilor participanți la confruntare, să manifeste maximum de imparțialitate și obiectivism, să nu creeze un mediu de nervozitate în procesul realizării confruntării.