Introducere: Noțiunea de guşă retrosternală sau substernală reprezintă coborîrea a mai mult de 50% de glanda tiroidă în cavitatea toracică. Material şi metode: A fost efectuat un studiu retrospectiv a cazurilor de guşă retrosternală sau substernală din totalul de 2482 pacienți ce au suportat tiroidectomie în Clinica 1 Chirurgie din Iaşi în perioada 2000-2010. Guşa retrosternală a fost depistată la 54 (2,17%) pacienți. Toți bolnavii au fost îndreptați la operație din Clinica de Endocrinologie. Rezultate: Vîrsta medie a pacienților la momentul instalării diagnosticului a constituit 55,3±3,58 ani, majoritatea fiind femei – 83,3%. În manifestările clinice ale guşei retrosternale au dominat fenomenele de compresie. Dereglările funcției glandei tiroide au fost determinate prin teste hormonale efectuate în Clinica de Endocrinologie în 15 (27,7%) cazuri. Diagnoza de guşă retrosternală a fost suspectată în baza examenului clinic şi confirmată imagistic: radiografie toracică, ultrasonografie, computer tomografie. Abordul cervical a fost utilizat cu siguranță, sternotomia fiind necesară doar în 8 (14,8%) cazuri. Morbiditatea postoperatorie a constituit 5,5% (3 cazuri) cu mortalitate nulă. Durata medie de spitalizare a fost 4,3 zile. Noi am comparat datele noastre recente cu raportul privind tratamentul guşei retrosternale şi toracice în Clinica 1 Chirurgie din Iaşi în perioada anilor 1950-1979, publicat în revista „Chirurgia” în 1981. Concluzii: Guşa retrosternală reprezintă o formă specifică de patologie a glandei tiroide cu o incidență scăzută. Diagnosticul şi tratamentul guşei retrosternale implică o abordare multidisciplinară. Medicul endocrinolog are un rol important în diagnosticul şi supravegherea postoperatorie. Deşi intervenția chirurgicală este o metoda curativă de elecție pentru guşa substernală, persistă controverse privind abordul chirurgical şi rata complicațiilor. Abordul cervical poate fi utilizat cu siguranță aproape în toate cazurile, sternotomia fiind efectuată fără ezitare în caz de necesitate.

Introduction: The term of retrosternal or substernal goiter means that more than 50% of thyroid gland descends in the thorax. Material and methods: There is a retrospective study on retrosternal and substernal goiter and its pathological features among 2482 patients who underwent thyroidectomy between 2000 and 2010 in the First Surgery Clinic of Iasi. Retrosternal goiter was diagnosed in 54 (2.17%) patients. All patients were referred to surgery from the Clinic of Endocrinology. Results: Mean age at diagnosis was 55.3±3.58 years, and most cases were found in women – 83.3%). The clinical picture of retrosternal goiter was dominated by compressive disorders. Thyroid function abnormalities were identified by hormonal assays performed on Endocrinology Clinic Iasi in 15 (27.7%) cases. The diagnosis of retrosternal goiter was suggested by clinical examination and confirmed by imaging: chest X-ray, ultrasound, CT scan. The cervical approach was safely performed. Only in 8 cases (14.8%), sternotomy was necessary. There was no mortality, and morbidity was 5.5% (3 cases). The length of stay in the hospital was 4.3 days. We compared our recent data with a previous report on retrosternal and thoracic goiter treated in First Surgery Clinic of Iasi during 1950 to 1979 and published in the journal “Chirurgia” in 1981. Conclusions: Retrosternal goiter is a particular form of thyroid surgical pathology presented with reduced incidence. Diagnosis and treatment of retrosternal goiter involve a multidisciplinary team. The endocrinologist has an important role in diagnosis and postoperative follow-up. Surgery is the treatment of choice for substernal goiters, but there are still some controversies on surgical approach, and complication rate. The cervical approach can be safely performed in almost all cases but when required, sternotomy should be performed without hesitation.