Acest expozeu este dedicat vocaţiei catehetice a imnografiei bizantine, autoarea analizând, pe de o parte, „materia” teologică care o alimentează, iar pe de alta – modul în care o prezintă destinatarului. Astfel, dogma Sfintei Treimi (inclusiv cea a unităţii treimice şi a perihorezei intratrinitare) animă o serie de cântări liturgice şi se regăseşte şi în ecfonisele rugăciunilor. Nu mai puţin fertilă pentru imnografia ortodoxă este dimensiunea hristologică intim asociată celei treimice. În măsura în care muzica sacră bizantină are relevanţă hristologică şi soteriologică, ea este şi purtătoarea sensurilor mariologice. Imaginile mariologice amplifică rezonanţele sacrificiale, eshatologice şi epifanice ale liturgismului creştin în general, şi ale muzicii religioase în particular. În concluzie, vom afirma că, pe latura ei catehetică, imnografia bizantină are un randament mai mare decât teologia discursivă. Datorită formei doxologice în care ea îmbracă învăţăturile, ea reuşeşte să se sustragă didacticismului steril, ea comunică în mod viu cu inima şi mintea credincioşilor, antrenându-i plenar în exerciţiul hierofanic.

This paper is dedicated to the catechetical vocation of Byzantine hymnography, the author analyzing, on the one hand, the theological “matter” that nourishes it, and on the other - the way in which it is presented to the recipient. Thus, the dogma of the Holy Trinity (including that of trinity unity and intra-Trinitarian perichoresis) animates a series of liturgical songs and is also found in the ekfonises of prayers. No less fertile for Orthodox hymnography is the Christological dimension intimately associated with that of the trinity. To the extent that Byzantine sacred music has Christological and soteriological relevance, it is also the bearer of mariological meanings. Mariological images amplify the sacrificial, eschatological, and epiphanic resonances of Christian liturgy, in general, and of religious music in particular. In conclusion, we will state that, on its catechetical side, Byzantine hymnography has a higher efficiency than discursive theology. Due to the doxological form in which it presents its teachings, it manages to evade sterile didacticism, it communicates vividly with the heart and mind of the believers, fully involving them in the hierophantic exercise.