Benchmarking-ul este o tehnică de management ce permite descoperirea celor mai bune practici şi asimilarea lor în vederea îmbunătăţirii performanţelor. Esenţa benchmarking-ului constă în a împrumuta idei şi a le adapta pentru a obţine avantaje cât mai mari. A practica benchmarking-ul în utilizarea instrumentelor structurale este sinonim cu a merge în căutarea celor mai bune metode, în vederea ameliorării performanţelor şi a obţinerii unui nivel de convergenţă ridicat. Un avantaj al procesului de benchmarking constă în faptul că implică mai mult imitare şi adaptare decât pură invenţie, fapt ce conduce la economisirea resurselor financiare şi de timp. Avantajele acestei tehnici constau deopotrivă în asimilarea „celor mai bune practici" dar şi în eliminarea potenţialelor pierderi, care pot fi localizate şi adaptate din timp, deci şi prin aplicarea modelului „aşa nu". Privind situaţia celor patru state cunoscute tradiţional sub denumirea generică de „ţări de coeziune", se observă diferenţe importante privind impactul instrumentelor structurale în realizarea convergenţei reale la nivel european, fapt ce confirmă legătura directă, cauzală, între efectele obţinute din utilizarea asistenţei comunitare şi strategiile şi politicile naţionale. Succesul sau eşecul politicii de coeziune depinde de o multitudi¬ ne de factori şi mai ales de efectul sinergic al acestora. Într-un mediu în care schimbarea este la ordinea zilei, conduita Republicii Mol¬ dova în utilizarea procesului de benchmarking cu scopul îmbunătăţirii performanţelor folosirii asistenţei comunitare trebuie să fie caracterizată de disciplină, ritmicitate şi adaptabilitate continuă.