Lumea din jurnal mai puţin sau deloc cunoscută de cititorul contemporan se dezvăluie însă în multe dintre jurnalele ce văd lumina tiparului la mult timp după ce autorul lor, martorul şi interpretul evenimentelor, le-a consemnat. Având influenţe limitate în zona contingentului, femeile găsesc în jurnal un partener, un dublu noetic şi/sau o oglindă. Diarismul feminin românesc oferă un bogat material documentar, deschis cercetărilor din diverse domenii. Însemnările, chiar şi când nu excelează prin virtuţi estetice, literare, cuceresc prin impresia de autenticitate, prin zugrăvirea sinceră a unor realităţi de odinioară, cititorul descoperind destine individuale de excepţie proiectate pe fundalul unor evenimente istorice importante. Personalităţi foarte diferite, din generaţii diferite, reunite empatic prin situaţii similitudinare, diaristele, cu toatele bune cunoscătoare ale pactului autobiografic, ale valenţelor confesiunii îşi asumă feminitatea, în cruda luptă cu timpul, în învălmăşeala cotidianului. Jurnalul intim românesc are o istorie sinuoasă, receptarea sa critică oscilând între mefiență ori desconsiderare a genului la George Călinescu, entuziasmul critic al lui Eugen Simion, corectitudinea critică a lui Roland Barthes sau Adela Dinu şi, în cele din urmă, preocuparea pentru una dintre cele mai răspândite forme ale autobiograficului a lui Gheorghe Glodeanu.