Actualități. Manifestările paroxistice ocupă un loc important printre bolile copilului. Diagnosticul diferenţial al fenomenelor paroxistice non-epileptice cu epilepsia reprezintă o problemă majoră în neuropediatrie și sunt de maximă importanţă, deoarece consecinţele personale şi sociale la pacienţii afectaţi de epilepsie trebuie să se bazele numai pe date solide. Actualmente, statisticile diferitor centre epileptologice din lume raportează, că de la 10% la 40% pacienţii cu diagnosticul de epilepsie farmacorezistentă, suferă cu adevărat de tulburări paroxistice neepileptice, iar diagnosticul de „epilepsie” este stabilit incorect. Acest fenomen se explică prin faptul, că cel mai frecvent, despre caracterul fenomenelor ictale, medicul află din relatările martorilor şi ale pacientului, acestea fiind adesea imprecise şi incomplete şi este agravat fie de prezenţa în istoricul familial a epilepsiei, fie de existenţa unui trecut de convulsii febrile. Prin urmare se creează erori grave de diagnostic şi se iniţiază un tratament antiepileptic nejustificat. Scopul studiului: Determinarea particularităţilor clinice la copiii cu manifestări paroxistice pentru diferenţierea evenimentelor clinice paroxistice nonepileptice de cele epileptice. Materiale şi metode: În studiu au fost cuprinşi 387 pacienţi cu suspectați cu diagnosticul de „Epilepsie”, cu vârsta cuprinsă între 0 - 18 ani; care au fost investigaţi prin examenul neurologic complex şi examene paraclinice: electroencefalografie (EEG), ecocardiografie (ECG), tomografie computerizată cerebrală (TC) şi rezonanţă magnetică nucleară cerebrală (MRI) (în caz de necesitate). Rezultate obținute: Evenimente motorii paroxistice anormale care pot să nu fie recunoscute ca epileptice din cauza caracteristicilor lor neobişnuite au fost diagnosticate la 130 de copii (33.6%) expuşi studiului şi au constituit: convulsii anoxice/hipoxice – 67.7%, atacuri paroxistice determinate de agenţi toxici – 1.54%, convulsii pseudoepileptice şi alte manifestări psihiatrice – 3.08%, sindromul de hiperventilaţie – 6.15%, tulburări paroxistice ale mişcării (vertijul paroxistic şi torticolisul) – 0.77%, alte tulburări ale mişcării – 1.54%, episoade caracteristice prin alterarea răspunsului la stimuli – 2.31%, migrenă şi sindroame periodice – 10.76%, tulburări paroxistice ce apar în cursul somnului – 6.15%. Concluzii. Aproximativ 33.6% din pacienţii suspectaţi cu diagnosticul de „Epilepsie” sufereau de fapt de stări paroxistice non-epileptice. Hiperdiagnosticul „Epilepsie” are un impact devastator asupra pacientului și familiei sale și duce la grave consecințe psihologice și socio-economice. Cele mai multe erori de diagnostic ale manifestărilor paroxistice pot fi evitate printr-o anamneză minuţioasă, care rămâne etapa majoră în stabilirea diagnosticului. Examenul obiectiv este a doua treaptă a diagnosticului, la care se adaugă examenele paraclinice adaptate fiecărui caz în parte, care constituie a treia treaptă de diagnostic şi duce la diferenţierea epilepsiei de alte paroxisme nonepileptice. Interpretarea incorectă a EEG sau interpretarea sa fără luarea în discuţie a istoricului clinic reprezintă o sursă de eroare a diagnosticului de epilepsie. Mai puţin frecvent, o eroare inversă constă în excluderea diagnosticului de epilepsie pe baza unei EEG normale. Diagnosticul diferențial al stărilor paroxistice cu epilepsiile este posibil numai prin crearea de cabinete și centre speciale dotate cu sisteme de monitorizare Video-EEG.

Actualities. Paroxysmal manifestations occupy an important place between the children diseases. Differential diagnosis of non-epileptic paroxysmal events with epilepsy is a major problem in Neuropediatrics. Currently,epileptological statistics of different centers in the world reports that from 10% to 40% of patients with the diagnosis of pharmacoresistant epilepsy suffers really from nonepileptical paroxysmal disorders, and the diagnosis of „epilepsy” is set incorrectly. This phenomenon is explained by the fact that the most frequently about the charactere of the ictals phenomena the doctor finds out from the witnesses or the pacient wich are often inaccurate and incomplete and are aggravated by the presence in the family history of the epilepsy or by a febrile seizure in the past. Therefore are created serious diagnostical errors and there is initiated an unnecessary antiepileptic treatment. Objective: Appreciation of clinical peculiarities in children with critical manifestations toward the differentiation of the non-epileptic paroxysmal clinical events from the epileptic ones. Materials and Methods: The study included 387 patients with clinically suspected diagnosis of “epilepsy”, aged between 0-18 years who were investigated by complex neurological examination and laboratory tests: electroencephalography (EEG), echocardiography (ECG), computed tomography brain (CT) and magnetic resonance brain imaging (MRI) (if necessary). Results obtained: Abnormal paroxysmal motor events that might be not discovered as epileptic because of their unusual characteristics were diagnosed in 130 children (33.6%) exposed to the research, that constituted: anoxic/hypoxic convulsions – 67.7%, toxic agents-determined paroxysmal strokes – 1.54%, pseudoepileptic convulsions and other psychiatric manifestations – 3.08%, hyperventilation syndrome – 6.15%, movement’s paroxysmal disturbances – 0.77%, other disturbances of movement – 1.54%, episodes characterized by the damaging of response to stimuli – 2.31%, migraines and periodical syndromes – 10.76%, paroxysmal disorders during the sleep – 6.15%. Conclusions: Approximately 33.6% of patients with suspected diagnosis of “Epilepsy” actually suffered from paroxysmal non-epileptic states. The diagnosis “Epilepsy” has a devastating impact on the patient and his family and lead to serious psychological and socio-economic consequences. The most of diagnostic errors of paroxysmal manifestations may be avoided by a meticulous anamnesis, which remains the major step in diagnostic establishment. The second step of the diagnostic is the objective examination, to which we add laboratory examinations, adjusted to each case, which constitutes the third step of diagnostic and leads to the differentiation of the epilepsy from other non-epileptic paroxysms. The misinterpretation of EEG or its interpretation without taking into consideration the case history represents a source of error to epilepsy diagnostic. Less frequently, an opposite error consists in excluding the diagnostic of epilepsy basing on a normal EEG. The differential diagnosis between the paroxysmal states and the epilepsy is possible only by creating offices and special centers equipped with video-EEG monitoring.