În epoca medievală pandemia numită „Ciuma Neagră” (1347– 1351) a fost mai întâi de toate un fenomen biologic și epidemiologic, agravat de varii factori complementari: schimbări climatice, foamete, război și sărăcie. Etimologia termenului „ciuma roșie” își are originile în Germania interbelică când propagandistul partidului nazist Fritz Reinhardt (1895–1969) și-a expus viziunile sale anticomuniste și antisovietice în lucrarea „Die Rote Pest” (1930). „Ciuma roșie” este o molimă a fanatismului ideologic, politic și militar bolșevic / comunist, instalat în urma loviturii de stat din octombrie 1917 în Rusia și răspândită ulterior în mai multe țări de pe glob. Deși originea acestor două ciume este total diferită, există multiple afinități pe dimensiunile imagologică, simbolistică, etnologică, demografică, demonologică și semiotică. Ciuma medievală apărea concomitent cu Moartea, Foametea și Războiul, respectiv, regimurile comuniste, asociate cu „ciuma roșie”, se fac vinovate de exterminarea în masă, prin promovarea politicilor represiunilor politice și a înfometării, de moartea a zeci și chiar sute de milioane de oameni la nivel planetar. „Ciuma roșie” a depășit după proporțiile impactului său dezastruos orice epidemie sau pandemie de ciumă din istoria umanității. Un alt aspect relevant ține de elucidarea rolului „celuilalt” sau al „străinului”, astfel, în Occidentul medieval erau culpabilizați pentru declanșarea „Ciumei Negre” evreii, iar în Rusia secolului al XIV-lea, aducerea molimei era atribuită tătarilor. În Rusia Sovietică imaginea vinovatului de toate relele a fost transferată asupra „dușmanilor de clasă” printre care au nimerit mulți evrei, tătari și reprezentanţi ai altor etnii, considerați „străini” orânduirii și ideologiei bolșevice. „Ciuma roșie”, spre deosebire de „ciuma brună” (nazismul, fascismul), și-a continuat parcursul istoric și după anul 1945, devenind un pericol real, implicit ideologic și propagandistic, pentru lumea occidentală.