A observa imaginea purtătorilor de costum tradițional
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
398 12
Ultima descărcare din IBN:
2023-11-11 21:05
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
391(478)(091) (14)
Costume. Clothing. National dress. Fashion. Adornment (278)
SM ISO690:2012
BUZILĂ, Varvara. A observa imaginea purtătorilor de costum tradițional. In: Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului, 22 iunie 2021, Chişinău. Chișinău: Tipogr. „Notograf Prim”, 2021, Ediția 1, pp. 13-14. ISBN 978-9975-62-434-3..
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului
Ediția 1, 2021
Conferința "Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului"
Chişinău, Moldova, 22 iunie 2021

A observa imaginea purtătorilor de costum tradițional

CZU: 391(478)(091)

Pag. 13-14

Buzilă Varvara
 
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
 
 
Disponibil în IBN: 26 iulie 2021


Rezumat

Obiectul nostru de studiu este produsul emblematic al societății tradiționale. În procesul comunicării, omul acestei societăți opera cu imagini, încadrate în structuri și încărcate de semnificații relaționate cu memoria colectivă și reprezentările despre lume. Costumul tradițional face parte din imperiul imaginii și necesită să fie cercetat din această perspectivă. Pentru că observația este una din principalele noastre metode de studiu, propunem o considerare, după caz și reconsiderare, a imaginilor circumscrise de costumul tradițional pe măsura importanței lor în domeniu. Constituirea costumului s-a produs în urma unui proces îndelungat și complex de dezvoltare, întrucât el, ca și celelalte produse constitutive ale culturii tradiționale, făceau parte din modelul mito-poetic al lumii, unul distinctiv de al altor culturi, fiind bazat pe modelul lingvistic al purtătorilor. Trebuie să încadrăm efortul de a descifra motivele și structurile ornamentale de pe costum în acest context al înțelegerii imaginilor ca reprezentări despre lume. După ce s-a stăruit preponderent asupra considerării aspectelor tehnice ale realizării costumului (materialele din care era confecționat, tehnicile prin care i s-a imprimat înfățișarea), este la fel de important să punem în valoare și acest fond al imaginilor, pentru a-l face relevant. Deosebim două sfere esențiale ale imperiului imaginii costumului tradițional, văzute din perspectiva comunicării. 1. Prin înfrumusețarea costumului cu motive ornamentale omul tradițional crea imagini semnificative, contextualizate în structuri și modele, astfel încât acesta devenea o lume de imagini la purtător. 2. Perceperea imaginii omului îmbrăcat în costum, întâi de toate de către membrii comunității, de reprezentanții altor culturi, inclusiv de cercetători, – cu alte cuvinte, de către ceilalți – și crearea de noi imagini. Identificarea și punerea în valoare a acestor imagini ni se pare fundamentală pentru a contura noi probleme de cercetare în domeniu. Cele mai vechi piese vestimentare, păstrate în colecțiile muzeale, țin de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din secolul al XIX-lea datează și cele mai vechi imagini ale purtătorilor de costume tradiționale sub formă de desene, litografii, iar de la sfârșitul secolului și de fotografii. Surprind imagini grăitoare despre purtătorii de costume tradiționale și pozele fotografice din prima jumătate a secolului XX, identificate în ultimul timp. Despre mutațiile survenite în practicarea acestor vestimente simbolice în a doua jumătate a secolului XX, dispunem de cele mai multe mărturii imagistice. Ele relevă anumite tendințe ale formatorilor de opinie, în gestiunea cărora se afla producerea costumelor scenice. Despre impactul imaginilor purtătorilor de costum tradițional în era internetului se cuvine să discutăm, pentru a elucida determinările producătorilor și tendința formatorilor de a respecta autenticitatea și originalitatea acestui ansamblu de haine, devenite prioritare în strategiile identitare din prezent.