„Limitele răspunderii penale pentru eroarea de drept și eroarea de fapt”
Close
Conţinutul numărului revistei
Articolul precedent
Articolul urmator
323 12
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-15 10:21
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
343.2 (913)
Criminal law proper (891)
SM ISO690:2012
EREMCIUC, Roman. „Limitele răspunderii penale pentru eroarea de drept și eroarea de fapt”. In: Revista Procuraturii Republicii Moldova, 2020, nr. 7, pp. 23-27. ISSN 2587-3601.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Revista Procuraturii Republicii Moldova
Numărul 7 / 2020 / ISSN 2587-3601 /ISSNe 2587-361X

„Limitele răspunderii penale pentru eroarea de drept și eroarea de fapt”

CZU: 343.2

Pag. 23-27

Eremciuc Roman12
 
1 Academia „Ştefan cel Mare“ a MAI al Republicii Moldova ,
2 Procuratura mun. Chișinău
 
 
Disponibil în IBN: 20 iulie 2021


Rezumat

În doctrina penală este unanim admis principiul că nu se poate invoca necunoaşterea legii, fiindcă necunoașterea legii nu constituie o justificare a nerespectării ei – „nemo censetur legem ignorare”. Evocarea cu privire la o normă extrapenală este posibilă mai adesea în situaţiile în care normele incriminatoare prevăd ca element constitutiv al unei infracţiuni condiţia săvârşirii unei fapte „pe nedrept” sau „contra dispoziţiilor legale”. Într-o anumită concepţie, eroarea asupra legii penale nu trebuie să aibă nici o relevanță; numai în acest mod se asigură aplicarea fermă și rapidă a legii penale și nu se creează greutăţi justiţiei, prin paralizarea cursului ei, ca urmare a invocării erorii de drept; toţi cetăţenii sunt obligaţi să cunoască legea penală oricare ar fi aceasta și nu în orice condiţii. Această obligaţie, necomportând nici o excepţie, se poate prezuma că legea penală este întotdeauna cunoscută și ca urmare, ignorarea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu constituie o scuză (ignoranţia legis non executat), indiferent dacă eroarea ar fi inevitabilă ori evitabilă, principală sau secundară, cu intenţie sau din culpa (uşurinţă, neglijență).

In the criminal doctrine the principle that ignorance of the law cannot be invoked is unanimously admitted, because the ignorance of the law doesn’t constitute a justification for failing to comply with the law – „nemo censetur legem ignorare”. The evocation of an extra-criminal norm is possible more often in the situations in which the incriminating norm stipulates as a constituent element of the criminal offense the condition of committing an act „unjustly” or „against the legal stipulations”. In a particular conception, the error on criminal law must have no relevance, just in this way can be ensured the firm and fast appliance of the criminal law, without creating difficulties for justice, by paralyzing it’s course as a result of invoking the error of law. All the citizens have the duty to know the criminal law, whatever it is and not under any conditions. This duty, without any exceptions, can presume that the criminal law is always known and as a result, the ignorance or the incorrect knowledge of the criminal law does not constitute an excuse (ignoranția legis non executat), indifferently if the error could be unavoidable or avoidable, main or secondary, with purpose or with guilt (ease or negligence).

Cuvinte-cheie
eroarea de fapt, eroarea de drept, percepție eronată, convingere subiectivă, caracterul erorii,

error in fact, error of law, misperception, subjective conviction, the nature of the error