Gib I. Mihăescu şi psihologia de şcoală rusească, dostoievskiană
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
378 15
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-21 21:18
SM ISO690:2012
DON, Liliana. Gib I. Mihăescu şi psihologia de şcoală rusească, dostoievskiană. In: Conferinţa Internaţională a Tinerilor Cercetători, 11 noiembrie 2005, Chişinău. Chişinău: „Grafema Libris” SRL, 2005, p. 188. ISBN 9975-9716-1-X.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Conferinţa Internaţională a Tinerilor Cercetători 2005
Conferința "Conferinţa Internaţională a Tinerilor Cercetători"
Chişinău, Moldova, 11 noiembrie 2005

Gib I. Mihăescu şi psihologia de şcoală rusească, dostoievskiană


Pag. 188-188

Don Liliana
 
Institutul de Literatură şi Folclor
 
 
Disponibil în IBN: 8 iulie 2021


Rezumat

Preocupat de sondarea zonelor abisale, scriitorul român Gib I. Mihăescu se înrudeşte cu scriitorii ruşi, considerându-l pe Rascolnicov al lui Dostoievski ca “un sumum de artă”. Personajul feminin, din romanul Rusoaica, Niculina Bălan este construit după o factură dostoievskiană: figură de femeie tragică chinuită de conştiinţa ratării fericirii, femeie orgolioasă care are dorinţa de autoflagelare publică, motivată mai întâi de iubire, apoi de ură, aceasta fiind ipostaza în care personajul se apropie de prototipul rusesc. Peronajul îşi caută mântuirea într-o târzie ispăşire, formă de fericire aparte, cazul multor eroine din literatura lui Dostoievski. Gândul ne duce la Katia şi Gruşenka din Fraţii Karamazov. Personajele feminine ale scriitorului rus, prezentate în contrast, se comportă şi folosesc alt limbaj, dar sunt la fel de orgolioase şi, mai ales, au în aceeaşi măsură dorinţa autoflagelării. Un alt personaj dostoievskian care l-a preocupat pe Gib Mihăescu este Nastasia Filippovna din Idiotul. Între Niculina şi Nastasia, asemănările sunt evidente, pe linia existenţei tragice. Motivul central al inspiraţiei lui Gib Mihăiescu, în romanele ca şi în cele mai multe din nuvelele sale, e impulsia erotică chinuitoare, obsedantă, izvorând din adâncurile inconştientului şi manifestându-se prin gesturi sau acţiuni de o senzualitate brutală. Atât romanele lui Dostoievski, cât şi romanele lui Gib Mihăiescu au aceeaşi constantă şi predominantă tematică: dragostea ca forţă interioară ce pune o întreagă lume în mişcare, ce o prăbuşeşte sau o ridică pe culmi sublime. Dragostea la Gib Mihăiescu este “dragostea–pasiune” care coboară sau ridică din mocirlă suflete, care duce la tragisme nebănuite ceea ce îndreptăţeşte aprecierea ce i s-a făcut de literatura lui Dostoievski. Cu adevărat, dragostea–acest principiu fundamental al literaturii lui Gib Mihăescu are mult din aspectele dragostei dostoievskiene. Şi la unul şi la altul dragostea ia aproape aceleaşi aspecte: dragostea–pasiune, sau dragostea–milă, ce ating întotdeauna extremităţile. Cu siguranţă nu este vorba de o imitaţie, ci numai de o apropiere în ceea ce priveşte structura sufletească a eroilor.

Cuvinte-cheie
personaj dostoievskian, psihologie obsesivă, autoflagelare