Oxidul de magneziu (MgO) este un produs cu multiple utilizări industriale, dintre acestea face parte şi industria produselor cosmetice şi medicinale. În industria cosmetică este utilizat ca ingredient în produsele cosmetice cu acţiune adsorbantă şi de estompare, iar în medicină – în preparate medicamentoase utilizate pentru reducerea acidităţii crescute a sucului gastric. În prezent, necesarul de MgO este asigurat prin descompunerea termică a zăcămintelor de magnezit (MgCO3) şi dolomită (CaCO3·MgCO3), numită metoda „uscată” de obţinere. O altă metodă aplicată dar pentru combinaţiile necarbonatate, aşa ca bischofitul (MgCl2·6H2O) şi sărurile din apele mărilor şi lacurilor sărate, este metoda „umedă”. Aceasta din urmă prevede precipitarea magneziului sub formă de hidroxid cu o bază tare, urmat de deshidratarea acestuia la temperatură. Alte materii prime naturale care pot furniza MgO, dar nu sunt valorificate în prezent la nivel industrial, o constituie silicaţii. Talcul (Mg3Si4O10(OH)2) este o varietate de silicat în care conţinutul MgO poate atinge valori de până la 32% [1]. Pornind de la datele prezentate în literatura de specialiate, a fost stabilit ca scop obţinerea MgO prin prelucrarea materiei prime talcul cu metoda „umedă”. Pentru a putea evalua cantitatea de MgO în materia primă şi în produs, a fost selectată, în calitate de metodă analitică de determinare, titrarea complexonometrică cu sarea de sodiu a acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA/complexonIII/trilon B). Aplicarea practică a acesteia a impus ajustarea condiţiilor de titrare, şi anume, concentraţia soluţiei de titrant cu referire la concentraţia ionilor de Mg2+ în soluţie. În acest scop, metoda de titrare complexonometrică a fost aplicată pentru soluţii cu concentraţiile mai mici şi mai mari decât 20 mg-echiv Mg2+/L, utilizând la titrare soluţiile de EDTA cu concentraţiile de 0,05N şi 0,1N. Metoda ajustată a fost aplicată următoarelor substanţe: MgSO4·7H2O, MgCO3, (CH3COO)2Mg·4H2O, (CH3CH(OH)COO)Mg·2H2O şi MgO. Rezultatele experimentale obţinute (Tab.) au relevat o diferenţă mai accentuată între conţinutul practic (ex) şi cel teoretic (t=100%) pentru (CH3COO)2Mg·4H2O (ex=66,92%), urmat de MgO (ex=81,60%) şi MgCO3 (ex=87,36%). Diferenţa atestată, dintre valoarea teoretică şi cea practică, poate fi rezultatul utilizării în analize a unor substanţe produse cu cca 10 ani în urmă (aa.2001-2012). Ca urmare a duratei lungi de depozitare, acestea puteau suferi transformări chimice, cu formarea unor combinaţii chimice care au micşorat gradul de puritate a substanţei. Tabel Conţinutul procentual de substanţă stabilit experimental prin metoda titrimetrică cu EDTA Substanţa % MgO 81,60 MgCO3 87,36 MgSO4·7H2O 98,88 (CH3COO) 2Mg·4H2O 66,92 (CH3CH(OH)COO)Mg·2H2O 93,93 Ca rezultat al investigaţiei a fost dedus că pentru soluţiile ce conţin concentraţii mai mici de 20 mg-echiv Mg2+/L se va utiliza la titrare soluţia de 0,05N EDTA, iar pentru concentraţii ale ionilor de Mg2+ mai mari decât 20 mg-echiv/L este indicată pe post de titrant soluţia de 0,1N EDTA. Având în vedere condiţiile stabilite pentru metoda titrimetrică, metoda stabilită de determinare a conţinutului compuşilor magneziului în combinaţiile chimice naturale prevede solubilizarea substanţei în exces de soluţie de acid clorhidric (10 mL HCl (1:5)), neutralizarea (cu sol. NaOH), ajustarea pH-ului soluţiei cu soluţie tampon amoniacală până la 10 unităţi şi titrarea cu EDTA.