Introducere. Reabilitarea implanto-protetică reprezintă o metodă de tratament cu o rată de succes de 84-92% pe termen lung. Aceasta a dus la dezvoltarea multiplelor sisteme şi materiale predestinate tratamentului implantoprotetic. Atrofia severă creează impedimente şi condiţii precare pentru realizarea unui tratament chirurgical sau protetic dorit. Scop. Studierea ratei de succes pe termen mediu şi lung a reabilitării implanto-protetice cu utilizarea osului nativ în atrofii severe ale maxilarelor. Material şi metode. Articolul este publicat în baza unui studiu retrospectiv a 24 de cazuri de reabilitare implanto-protetică a pacienţilor cu atrofii severe la unul sau ambele maxilare fără augmentare osoasă. În studiu au fost participat 17 femei şi 7 bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 42 şi 71 ani (media 57.37±1.78 ani). Pacienţii incluşi au refuzat realizarea intervenţiilor de augmentare osoasă preferând aplicarea metodelor alternative cu utilizarea ofertei osoase disponibile. La etapele de control s-au efectuat radiografii panoramice de control cu evaluarea rezorbţiei meziale şi distale comparând cu nivelul osos pe radiografia panoramică postoperatorie. Rezultate. Rezorbţia osoasă periimplantară mezial a constituit 0.94±0.09 şi 0.97±0.1 distal. La 12 implante s-a observat o rezorbţie osoasă mezială ce depăşea 2 mm însă fără expunerea platformei implantului. La 16 implante în zona distală rezorbţia a depăşit valoarea de 2 mm cu maxima fiind de 4.1mm în două cazuri. Perioada de supraveghere a fost de 11-51 luni (media de 33±2.31 luni). Concluzii. Metodele alternative oferă o reabilitare eficientă a pacienţilor cu defecte osoase sau atrofii severe fără a recurge la intervenţii masive de grefare osoasă şi accesul suplimentar către zona donor. Aceste metode micşorează numărul de intervenţii şi perioada de reabilitare. Rata de succes şi supravieţuire în cadrul studiului este comparabilă cu implantele inserate în condiţii standarde.

Introduction. Implant–prosthetic is a method with a success rate between 84–92%. This led to development of many systems and materials for this type of treatment. Severe atrophy creates difficulties for surgical treatment with a poor prosthetic result. Aim. To study the medium– and long– term success rates for implant–prosthetic rehabilitation in native bone with severe atrophies of the jaws. Material and methods. The paper is published on the basics of a retrospective study of 24 cases with implant–prosthetic rehabilitation in severe atrophies of one or both jaws without bone grafting. The study included 17 women and 7 men aged between 42 and 71 years old (mean 57.37±1.78 years). Patients refused bone grafting preferring alternative methods instead with the use of remnant bone. Panoramic X– rays have been taken during control visits and bone resorption was calculated comparing the preoperative and control x–ray. Results. The medial periimplant bone resorption was 0.94±0.09 and 0.97±0.1 distally. Twelve implants had a medial resorption exceeding 2 mm without platform exposure. Sixteen implants had a distal bone resorption exceeding 2 mm with a maximum of 4.1 mm. The follow–up period was 11–51 months (average 33±2.31 months). Conclusions. Alternative methods of implant placement offer an efficient rehabilitation of patients with severe bone atrophy, thus avoiding bone grafting and additional surgery for donor site. These methods decrease the number of surgical procedures and rehabilitation period. The success and survival rate of tilted implants included in the study are similar with the implants placed in standard conditions. Key words: Severe atrophy, alternative implant placement methods, success rate, periimplant resorption.