Una dintre cele mai evidente forme de transmitere a unui mesaj este comunicarea. Deși omul contemporan nu conștientizează capacitatea revelatoare a cuvântului, puterea și capacitatea lui, el rămâne în continuare cel mai intim act al dialogului dintre cele văzute și cele nevăzute. Cuvintele au devenit armă în posesia cărora limba duce la degradarea comunicării, iar drept consecință, toate duc la moartea națiunii care o vorbește. Societatea postmodernă a adus, din nefericire, un limbaj nou, definit de simboluri ce au menirea de a transmite starea pe care omul o are într-o anumită situație. Astfel, emoticonul a înlocuit vibrația glasului care transmitea un sentiment de dragoste, iar diversele semne, pe care unii și le transmit, suprimă tot mai mult valoarea trăirilor autentice. Vinovați pentru acest abis interuman sunt toți aceia pentru care cuvântul nu exprimă o realitate, ci amoralism. Judecata la care se supun astfel de oameni este vădită de gesturile lor, de modul în care aleg într-un final să se exprime. Pentru mulți din tre aceștia, scrisul a devenit o alternativă, dar, în realitate, el este cel care opune rezistență adevărului, așa cum afirmă și Platon: „scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, deoarece oamenii își vor pune încrederea în scris și nu își vor mai aduce aminte de puterea lor dinăuntru…”. Procesul de formare a limbii române este unul îndelungat și plin de evenimente care i-au asigurat caracterul interșanjabil. Odată cu procesul de modernizare din sec. al XVIII-lea apar neologismele de origine latină și franceză, ca efect al contribuției Scolii Ardelene, care a contribuit timp de decenii la exprimarea individualității prin latinitate. Vrând să facă pe plac „fratelui mai mare”, mândra limbă cade în genunchi în fața unui moldovenism cotropitor, absurd, ce vine să scoată tot ce e mai sfânt din popor și trecutul lui glorios. Astăzi, în materie de limbă, suntem un popor care merge după „trend” şi împrumută termeni la modă. Înnoirea vocabularului unei limbi este un proces esenţial şi inevitabil, în condiţiile schimbărilor care au loc permanent în societatea umană. Astfel, în domeniul economiei, administraţiei, comerţului, dar, mai ales, al informaticii, numărul termenilor împrumutaţi din limba engleză este din ce în ce mai mare. Foarte mulţi tineri utilizează astăzi calculatorul, limba literară, în diversele ei varietăţi, înregistrează folosirea frecventă a unor termeni de origine engleză, cuvinte care la noi poartă numele de „anglicisme”. Termenul de anglicism este destul de răspândit în lingvistica românească şi a fost definit în mai multe lucrări. Potrivit Dicționarului explicativ, termenul vizat reprezintă „o expresie specifică limbii engleze, cuvânt de origine engleză împrumutat, fără necesitate, de o altă limbă şi neintegrat în aceasta”. În DN3 apare definit ca: „expresie proprie limbii engleze, cuvânt de origine engleză, împrumutat de o altă limbă, încă neintegrat în aceasta”. Mioara Avram spune că „anglicismul este un tip de străinism sau xenism, care nu se restrânge la împrumuturile neadaptate şi/sau inutile şi este definit ca: unitate lingvistică (nu numai cuvânt, ci şi formant, expresie frazeologică, sens sau construcţie gramaticală) şi chiar tip de pronunţare sau/şi de scriere (inclusiv de punctuaţie) de origine engleză, indiferent de varietatea teritorială a englezei, deci inclusiv din engleza americană, nu doar din cea britanică”. În literatura de specialitate se foloseşte termenul anglicism pentru „împrumuturi recente din engleza britanică şi americană, incomplete sau deloc adaptate (ca atare, ele se scriu şi se rostesc în română într-un mod foarte apropiat sau identic cu cel din limba de origine)” [1]. Tot ea realizează o delimitare precisă între anglicisme (cuvinte în curs de asimilare): supermarket, racket, master etc. şi xenisme (cuvinte neadaptate, numite şi barbarisme): cash, jogging, show, summit, trend etc. Calificarea de anglicism, consideră exegeții, pare nepotrivită în cazul unor împrumuturi deja asimilate şi frecvent utilizate, inclusiv în limba vorbită, precum: fan, job, hit, star, stres, şort, top. Carmen Vlad consideră anglicismele „cele mai recente împrumuturi, care se disting prin slaba adaptare la sistemul morfologic şi fonologic al limbii române şi care prezintă fluctuaţii în grafie şi pronunţie” [2, p. 34]. În majoritatea lor, aceşti termeni de origine engleză nu au echivalente în limba română, fiind împrumutaţi odată cu realităţile pe care le denumesc. În concluzie, menționăm că, în etapa actuală, cea mai mare influență asupra tuturor limbilor o exercită limba engleză, dictând standardele de comunicare și în cadrul limbii române. Ne-a convins de oportunitățile lor de utilizare, dar, totodată, am intenționat de a respecta simțul măsurii pentru a nu cădea în extreme sau situații ridicole.