De la Singur în fața dragostei, scriitura narativă din Basarabia nu a mai cunoscut atâta ironie și persiflare malițioasă pe seama cititorului, a personajelor și a scriitorului ca în romanele scrise de A. Busuioc la începutul secolului XXI și, mai ales, în romanul Hronicul Găinarilor, afirma exegetul Mircea V. Ciobanu. Noi am mai adăuga că lucrarea lui Busuioc este, în aceeași măsură, ludică și parodică, fiindcă proza sa anulează tipica relatare domoală moldovenească, având nerv ironic și expunere cinematografică [apud 2, p. 23]. Andrei Țurcanu afirmă despre această lucrare că este un roman-parodie, fiindcă relevă hibridizarea unui popor. Această aserțiune este susținută și de naratorul lui Busuioc care vorbește despre factorul genetic al poporului nostru: și cu multe, cu prea multe neamuri am împărțit femeile noastre... a fost o experiență reușită hibridul daco – roman. Dar nu poți hibridiza la infinit! Dar totuși problema hibridizării se situează pe plan secund, existând o altă problemă mult mai importantă, anume aceea de a renunța la libertatea gândirii, contra lenei de a gândi, și astfel, Țurcanu mai adaugă că este un roman – parodie al căderii națiunii în derizoriu și neant [3, p.8]. Naratorul parodiază și, în același timp, ridiculizează prezența noastă, cu rânza, cu mentalitatea pășunită, în centrul unei Europe înfloritoare, oare nu suntem aceiași găinari? Cronicarul menționează că după 22 de ani, adică din 1918 până în 1940,neamulnostru nu s-a deșteptat, pentru că ne place să căutăm vinovații de eșecurile noastre în afară și nu în noi înșine, prin urmare, suntem: săraci – dar leneși, inculți – dar suficienți, mândri – dar servili, gata de orice compromisuri. Secvența selectată din roman Noi am ieșit întotdeauna în calea dușmanilor cu flori și cuvântări de bun venit, cu unii ne-am învățat să bem fără noimă, cu alții să furăm fără rușine, de fapt, valorifică spiritul subjugat al poporului, chiar și Panteleu avea nevoie de Parascheva pentru a-l conduce, pentru a-i spune ce să facă mai departe, iar răzvrătirea lui i-a adus moartea, deoarece găinarul nu era capabil să gândească de sine stătător – Panteleu Avădanei a bătut primul țăruș pe panta de Sud a dealului Luminăției! Și ce mare nevoie dacă a făcut-o cu mâinele Paraschevei? În timp ce Panteleu este imitația țăranului care nu gândește singur, atunci Petre este parodia unui parvenit, un matrapazlâc, care peste noapte a devenit primarul comunei Roșcoveți. Aratul, semănatul, prășitul și cositul nu-l entuziasmau, erau munci pentru oameni simpli. El era învățat, avea patru clase absolvite, iar la cei treizeci de ani și ceva avea trei detenții...Dacă în altă țară această descriere ar ilustra un individ de cea mai joasă speță, atunci, în cazul regimului instaurat, Petre întrunește toate calitățile pentru a deveni cel mai important om din sat. Naratorul insinuează subtil că ar fi vorba despre ursitoare, că ele i-au predestinat această soartă, dar soarta nu poate nega prostia omului și politica de partid a regimului comunist. Triada Pătru–Panteleu–Piotr/Petre este un joc de cuvinte care produce confuzii, sunt descendenții aceluiași neam, prin venele cărora curge sânge de hoț, de leneși, de profitori. Jocul acesta cu prenumele a fost sesizat și de către criticul Ion Ciocanu care afirmă astfel: De la un Panteleu la Petru, apoi de la un al Petru la un alt Panteleu, scriitorul ajunge la un Piotr Avodanov; în realitate sunt personaje distincte, din perioade diferite, dar pe care îi unește trecutul și modul de viață pe care l-au ales, fiind asemănat cu un labirint infinit de oglinzi deformate, care reflectă pe parcursul a două sute de ani natura găinarilor. Dar, totuși, această dinastie nu avea sfârșit și, cu siguranță, nu se va sfârși niciodată este constatarea pe care o face cronicarul [2, p. 30]. Rolul ludicului constă în desconstruirea unei lumi excesiv de solemne, acestei caracteristice poate fi atribuită imaginea Paraschevei, până și alegerea prenumelui nu a fost aleatorie, personajul lui Busuioc schimbă registrul, de la grav la mediu, chiar ironic, deoarece Parascheva lui Panteleu este doar o caricatură a Cuvioasei Parascheva, pe care o cunoaștem drept o sfântă care face minuni, atribuindu-se vindecări miraculoase, Parascheva Avădanei  face și ea minuni, este farmazoana, doftoroaia satului, învățătoarea flăcăilor și prietena de câteva clipe a bărbaților. Alexandru Burlacu vorbește despre apariția unei noi tehnici narative în literatura basarabeană, tehnica poliecranului, astfel Busuioc dă prioritatea televiziunii și cinematografului, prefigurând o atitudine antiliterară. Totodată, această tehnică narativăpresupune un efect stereoscopic, adică înregistrarea și redarea imaginilor în relief, autorul sugerează că această descriere paralelă, în culori, a două evenimente petrecute simultan, dar în locuri felurite, revendică cititorului un anumit efort de fantezie pentru a-și imagina acest poliecran, prin urmare, fantezia și imaginația valorifică regulile ludicului insinuat de către narator [1, p.45]. În concluzie, afirmăm că romanul lui Busuioc caracterizează, satirizează, parodiază neamul nostru fără cruțare. Autorul Hronicului prezintă noi orizonturi literare pe care cititorul trebuie doar să le perceapă și să le raporteze la propriul sistem de valori. Totodată, conchidem că Aureliu Busuioc este un homo ludens al literaturii din Basarabia, pentru că tot romanul său este un spectacol, iar personajul principal este însuși individul uman.