Două orientări majore, care afectează astăzi multe ţări, au intensificat nevoia de reevaluare a conceptului de promovare a medierii la nivel național. Prima, legată de globalizarea rapidă a societăţii, militează pentru o deschidere şi fluiditate a interacţiunilor care reclamă necesitatea unor mediatori bine pregătiţi. Cea de-a doua, legată de creşterea gradului de democratizare, permite cetăţenilor implicarea în exercitarea autorităţii administrației publice. Societatea noastră trece printr-un profund proces de democratizare începând cu anul 1989. Marele avantaj al acestui proces este că fiecare cetățean a început să-și facă auzită vocea și au fost create mecanisme instituționale pentru a susține acest drept prin promovarea drepturilor omului. Marele dezavantaj, însă, constă în faptul că practic în toate sectoarele de activitate ale instituțiilor publice sunt din ce în ce mai vizibile dispute, conflicte de lungă durată ce afectează activitatea sistemului administrativ. În acest context social, medierea este concepută de aproape toate instituțiile publice ca fiind o reală soluție, pentru ca dialogul să devină posibil, asigurând o mult mai mare stabilitate a soluției acceptate de părți. Aplicarea medierii poate ajuta funcționarii publici să răspundă provocărilor lansate de schimbările datorate globalizării şi gradului sporit de democratizare. Fără a fi un răspuns universal şi fără a se substitui cunoaşterii practicii administrative, judiciare sau legislaţiei, medierea, fundamentată pe abilităţi specifice, ajută practicienii din instituțiile publice să obţină rezultate mai bune în prestarea serviciilor publice, în menținerea unui climat favorabil de activitate internă, în reformarea acestui sector. Această metodă alternativă de prevenire și soluționare a conflictelor permite părţilor implicate să cunoască mai bine interesele lor diferite, dar şi să fie conştiente de obstacolele ce le împiedică să încheie acorduri reciproc avantajoase, care să le servească interesele. Noile standarde de dezvoltare din spațiul european impun efectuarea de reforme profunde în administrația publică atât în statele membre UE, cât și în statele în curs de aderare din sud-estul Europei. În acest sens, strategiile de reformă ale administrației publice au drept scop identificarea măsurilor pentru modernizarea administrației publice, în vederea îmbunătățirii managementului resurselor umane, al calității serviciilor publice, prin promovarea și introducerea elementelor managementului calității [2, p.68]. Motivația abordării medierii profesioniste sau a instruirii funcționarului public în vederea aplicării acestui mecanism în activitatea publică decurge în primul rând din încadrarea acestui subiect în sistemul modern al managementului calității serviciilor prestate, preconizând schimbări ce vor atribui medierii un rol semnificativ în cadrul metodelor de rezolvare alternativă a disputelor din sectorul administrativ și a pregătirii funcționarilor publici. Această abordare este impusă și de numeroasele probleme care afectează activitatea administrației publice: nevoia de stabilitate şi continuitate, politizarea administrației publice, arbitraritatea şi rigiditatea, supunerea unei inerții ale unei societăţi birocratice, moștenite din sistemul totalitar. Un alt argument în favoarea aplicării medierii este faptul că mecanismului medierii pot fi supuse vasta tipologie a conflictelor dintre APC și APL: conflicte ce vizează legalitatea (influențarea la maximum a autorităților locale în luarea deciziilor; pârghiile de slăbire a puterii APL; acțiunile APL de a obține interese din domenii ce aparțin statului); conflicte de competență (cadrul juridic imperfect, ambiguități, mecanismul imperfect de aplicare, lipsa acoperirii financiare, lipsa voinței politice. Conexiunile politice pe linie de partid, relațiile personale, apartenența politică impun APL să prezinte un grad scăzut de responsabilitate în fața publicului, în utilizarea resurselor și adaptarea acestora la nevoile locale; ineficiența deciziilor la nivel de descentralizare financiară (principiul echității la transferuri îi afectează pe cei care sporesc bugetele locale prin inițiative proprii); conflicte de competențe suprapuse sau lipsite de acoperire (spațiile locative pentru funcționari, militari, polițiști; amenajarea teritoriului, mediului etc.); conflictul de interese, situații în care unele decizii pot influența interesul unei persoane sau cercul ei apropiat (favorizarea în posturi, gestionarea părtinitoare a sectoarelor cu profit etc.); conflictele de muncă în instituțiile administrației publice; conflictele dintre administrația publică și persoanele private: cele legate de promovarea dreptului la informare, promovarea transparenţei decizionale, prestarea de servicii publice etc. Pentru corelarea noilor prevederi din domeniul administrației publice cu cele existente, evitarea subiectivismului, aplicarea coerentă a actelor normative, promovarea modernizării activității administrației publice, se impune necesitatea aplicării medierii specializate în cazurile de soluționare a conflictelor avansate, transformate în litigii și a instruirii funcționarilor publici în vederea prevenirii unor conflicte sau medierea conflictelor posibile în activitatea administrației publice [3, p.319]. Un alt argument pentru motivația aplicării medierii în administrația publică este spectrul larg de actori implicați în activitatea instituțiilor publice: funcţionari sau agenţi ce reprezintă autorităţile publice, persoane private, asociaţii obștești, reprezentanți ai partidelor politice, profesionişti ai justiţiei, agenți economici etc. Funcţionarii publici sunt frecvent implicaţi în situaţii de confruntare cu motivaţiile şi orientările interlocutorilor care îi solicită (cetăţeni, asociaţii obşteşti, mass-media etc.) și acest fapt impune instruirea acestora în domeniul medierii. Odată cu creșterea responsabilității funcţionarului public pentru remedierea greşită a unui conflict cu beneficiarii, se impune aplicarea mecanismelor de aplanare a acestuia. A crescut la fel aria de subiecte negociabile: financiare, economice, fiscale, de echitate socială etc. Nu poate fi neglijată nici prezenţa elementului naţional, sociopolitic, conflictele interetnice etc. Reformele din cadrul administraţiei publice, autonomia locală, despre care se discută foarte mult, au contribuit la implicarea acesteia în diverse negocieri cu reprezentanţii organismelor internaţionale, funcţionarii publici din oraşele înrudite, fapt ce implică un anumit comportament, cunoaşterea normelor de protocol, ritualurilor, uzanţelor acceptate și, alături de ele, cunoștințe din domeniul medierii. Astăzi, autorităţile administraţiei publice activează în condiţii de pluripartitism, ce solicită un efort deosebit şi o schimbare de strategie în activitate. Funcţionarii publici reprezintă şi ei diferite partide şi organizaţii, aspect ce contribuie la dublarea sarcinilor pe care şi le asumă, apariţia ambiguităţilor care fac soluţionările conflictelor dificile. În concluzie, motivația aplicării medierii în activitatea administrativă este recunoscută drept un mecanism important în modernizarea administrației publice prin faptul că are în prim plan omul și instituția, cu demnitatea şi valoarea lor. Soluţionarea conflictelor prin mediere în cadrul administrației publice aduce în mod clar beneficii pe multe planuri. Conceptul de mediere şi ideea de soluţionare amabilă a conflictelor se găsesc în strânsă legătură cu Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public; Codul de conduită a funcționarului public, alte acte normative care reflectă principiile fundamentale ale serviciului public, drepturile și obligațiile funcționarului public, raporturile de serviciu etc. [1, art.2; 13; 2, art.5;14-21]