Cu 76 de ani în urmă, pentru prima dată în istorie, a fost utilizat armamentul nuclear. În august 1945 SUA au aruncat două bombe asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, omorând în câteva minute peste 200 000 de oameni. Efectul şi consecinţele acestui nou tip de armă aveau să impresioneze, dar în acelaşi timp şi să înfricoşeze. Iată de ce, în următoarele decenii marile puteri vor încerca prin toate metodele legale şi ilegale să obţină secretul bombei atomice. În prezenta comunicare ne propunem să evidenţiem particularităţile şi potenţialul statelor deţinătoare de focoase nucleare şi pericolele ce planează asupra omenirii în faţa unui eventual război suicidal. La ziua de astăzi, oficial, statele care deţin arme nucleare sunt nouă: SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie, India, Pakistanul şi Israelul. Pentru a limita răspândirea armamentului nuclear, pe 1 iulie 1968 a fost deschis pentru semnare Tratatul de Neproliferare Nucleară. În momentul încheierii tratatului stocurile nucleare ale SUA şi URSS numărau zeci de mii, aceasta însă nu a împiedicat alte state să acceadă în grupul nuclear. Tratatul de Neproliferare a fost semnat de 189 de state [1, p.15], mai puţin de India, Pakistan şi Israel, iar Coreea de Nord s-a retras în 2003. După ultimele ameninţări venite dinspre Coreea de Nord, harta ţărilor care deţin arme nucleare a intrat în atenţia presei internaţionale. O analiză CNN, citată de Agerpres, arată că aproape 30 de ţări din întreaga lume dispun de capacităţi nucleare, potenţial încă nevalorificate. Ţările care au cele mai multe focoase sunt SUA şi Rusia [2]. Ambele state au capacitatea de a lansa arme nucleare pe cale terestră, aeriană şi maritimă. Aproximativ 97% din totalitatea armelor nucleare sunt localizate în SUA şi Rusia, cu un număr total de 12 500 de arme operaţionale, echivalentul a de două mii de ori mai multe arme decât cele deţinute în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu posibilitatea de a distruge lumea, într-o logică a absurdului, de mult mai multe ori, în ciuda reducerilor deja făcute până în prezent. Pe lângă arsenalul imens al Rusiei şi SUA, există alte sute de focoase ale următoarelor state: Marea Britanie are patru submarine care transportă 225 de arme nucleare. Franţa deţine al treilea ca mărime arsenal nuclear din lume circa 300 de focoase nucleare, ce pot fi lansate doar pe cale maritimă. Următorul stat nuclear este China cu 240 de focoase. În zona asiatică, un alt gigant, India, deţine în prezent 100 de focoase şi lucrează activ pentru a mări numărul lor. Rivalul Indiei, Pakistanul, deşi nu are un mecanism de lansare cu bază pe mare, statul pakistanez are capacitatea de a dota cu încărcături nucleare avioane şi rachete cu baza la sol. În prezent deţine 110 focoase nucleare. În privinţa Coreei de Nord experţii spun că ţara are plutoniu pentru aproximativ 10 focoase, dar se consideră că nu deţine tehnologia pentru a lansa arme. Coreea de Nord deţine bomba atomică, dar nu dispune de o capacitate dovedită de a o miniaturiza şi de a o utiliza cu ajutorul unei rachete balistice. Mai puţin este cunoscut programul nuclear al Israelului, care refuză să confirme sau să nege că ar deţine bomba atomică. Cu toate acestea, comunitatea internaţională consideră că israelienii deţin aproximativ 80 de arme atomice şi suficient plutoniu pentru alte 200 de arme. Pericolul proliferării armei nucleare [3, p.55] rămâne în zona Orientală. Să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar putea întâmpla dacă jihadiştii care detonează bombe prin Paris, Londra, Madrid ar intra în posesia câtorva focoase nucleare. Un dispozitiv nuclear cu o putere de 10 kilotone detonat în Times Square din New York ar distruge toate clădirile pe o rază de 500 de metri şi ar ucide instantaneu o jumătate de milion de oameni. Impactul economic şi, mai ales, psihologic al unui astfel de atac l-ar depăşi cu mult pe cel produs de atacurile teroriste de la 11 septembrie. O altă variantă plauzibilă ar fi un atac asupra unei centrale nucleare pentru producerea energiei şi efectele dramatice, asemenea Cernobâlului [4, p.3], ar fi apocaliptice. Unele grupări teroriste precum Al-Qaida pretind că acţionează în numele islamului. În acest sens, unii lideri extremişti (asemenea lui Osama Bin Laden, ucis în 2011) consideră că este o „îndatorire religioasă” obţinerea şi utilizarea armamentului nuclear în scopuri teroriste. Neproliferarea şi protejarea strictă a obiectivelor nucleare este unul din scopurile de bază la momentul actual. În contextul instabilităţii crescând şi al extinderii pericolului terorist, comunitatea internaţională a extins cooperarea în vederea excluderii accesului teroriştilor la armele de distrugere în masă, cu toate acestea, o garanţie de 100% nimeni nu poate da.Teroriştilor le este dificil să facă uz de focoase nucleare, dar să nu trecem cu vederea faptul că prima utilizare (asupra civililor) a bombei atomice a fost realizată de un stat, de o democraţie prezidenţială, şi nu de un stat profund religios sau de o un regim comunist. Trăim în secolul extremelor, în care există rivalităţi între Iran şi Israel, China şi India, Pakistan şi India, Coreea de Nord şi SUA şi chiar SUA şi Rusia, toate aceste state fiind posesoare de arme letale, capabile să distrugă de câteva zeci de ori planeta. Chiar dacă statele s-au angajat să reducă arsenalul nuclear, nimeni nu se grăbeşte să o facă. Dimpotrivă, numărul statelor pretendente, capabile să-şi dezvolte programele nucleare este în creştere. Rămân totuşi optimist şi convins că, indiferent de potenţialul distrugător al bombei atomice, „explozibilul” cel mai puternic este raţiunea omenească, ce în momentele de criză ar trebui să predomine în faţa fatalismului.