În lucrare este prezentată traiectoria gândirii imaginilor parentale în spaţiul şcolii psihanalitice. Imaginea maternă şi imaginea paternă sunt prezentate prin prisma operei lui S.Freud, M.Klein, D.Winnicott, A.Green. Imaginile parentale au fost gândite în psihanaliză în corelație cu materialul clinic adus în cabinet, dar și cu referințele de rigoare la mitologie, cultură, antropologie etc. Imaginile parentale sunt prezente în spaţiul psihanalitic psihoterapeutic şi le vom identifica în jocul copilului, în desenele lui, în testele proiective. Psihanalistul este invitat şi el, în procesul travaliului psihanalitic, să comunice cu aceşti părinţi, deopotrivă reali şi fantasmatici. Dintr-o perspectivă psihanalitică, procesul psihanalitic este şi unul de cercetare, fiind respectate în acest demers principiile abordării ideografice. Autorii se întreabă asupra posibilităţii de conlucrare epistemologică între abordarea psihanalitică şi abordarea cantitativă.

The paper presents the trajectory of thinking about parental images in the psychoanalytic approach. The paternal images are presented through the work of S.Freud, M.Klein, D.Winnicott, A.Green. Parental images were thought in psychoanalysis, starting from the clinical material brought to the cabinet, but also with the appropriate references to mythology, culture, anthro-pology etc. Parental images are present in the psychoanalytic field and we will identify them in the child's play, in his drawings, in the projective tests. The psychoanalyst is also invited, in the process of psychoanalytic labor, to communicate with the parents, both real and fantastic. From a psychoanalytic perspective, the psychoanalytic process is also a research one, the principles of the ideographic approach being respected in this approach. The authors question the possibility of epistemological collaboration between the psychoanalytic approach and the quantitative approach.