În cercetările ecologice studiul strategiilor de adaptare a unor specii de micromamalii are o mare importanţă în contextul elucidării particularităţilor organizării  structural-funcţionale a comunităţilor în funcţie de faza dinamicii lor. O deosebită atenţie s-a  acordat rolului adaptiv al cohortelor de animale în menţinerea stabilităţii populaţiilor, precum şi concepţiei modificărilor adaptive a populaţiilor de animale. O problemă foarte importantă, din punct de vedere fundamental, este studiu particularităţilor adaptive în plan evolutiv şi a strategiilor de adaptare a animalelor, condiţionată de perturbările antropice ale mediului la diverse nivele de organizare ale sistemelor vii. Fenomenul de trecere de la faza colonială la cea solitară şi invers a populaţiilor de mamifere mici s-a cercetat, reieşind din  variabilitatea organizării structural-funcţionale a populaţiilor, fapt, care permite explicarea rolului comportamentului teritorial în dinamica populaţiilor de animale şi adaptării lor la modificările mediului. Cercetarea evoluţiei comunităţilor de animale constitue o premisă a elaborării pronosticului dezvoltării faunei în viitor şi măsurilor de protecţie a ei. O influenţă deosebită asupra organizării structural-funcţionale a comunităţilor de micromamalii o au condiţiilor climatice. Anul 2013 a fost, în general, favorabil din punct de vedere termic şi a cantităţii de precipitaţii pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole, inclusiv a gramineelor de toamnă, culturilor furajere – lucernă, trifoi, ce reprezintă baza de nutriţie pentru microtine. În luna aprilie au fost continuate cercetările din anul precedent pe sectorul de marcare cu aria de 1,5 ha, situat pe un câmp neprelucrat. Indivizi marcaţi în anul precedent n-au fost recapturaţi. Abundenţa speciei apodemus sylvaticus  este 100%, subadulţii reprezintă 50%, iar femelele – 66,7%. Densitatea acestei specii constituie 4 indivizi la hectar. Indivizii sunt distribuiţi dispersat pe sector. Ei formează două grupări intrapopulaţionale, una – cu o suprafaţă de 225 m2 , iar alta – de 1500 m2. În aceasta perioadă în agrocenoză se semnalează o densitate foarte joasă a populaţiilor de micromamalii (0,6–2 % de captivitate la 100 de capcane pocnitoare). Pe câmpurile cu lucernă densitatea indivizilor microtus arvalis este de 7-8 colonii la hectar.  la începutul verii covorul vegetal pe terenul de marcare, ca urmare a sporirii cantităţii de precipitaţii, s-a dezvoltat intens, fiind alcătuit din lucernă, golomăţ, pelin, mac. Procentul de recapturare din luna aprilie a constituit 33,3%. În această perioadă a crescut diversitatea specifică a comunităţii de micromamalii. Au mai fost capturate şi speciile a.sylvaticus,  cu o densitate de 2 indivizi la hectar, a.uralensis (0,7 ind/ha), mus spicilegus  1,33 ind/ha, m. arvalis (0,7 ind/ha). S-a înregistrat o descreştere a abundenţei speciei de fon a.sylvaticus, la care ponderea juvenililor reprezintă 33,3%, iar a femelelor – 66,7%. a.sylvaticus  formează o grupăre intrapopulaţională distinctă cu o suprafaţă de 200 m2, iar  m.spicilegus  –  de  350 m2. Pe câmpurile cu lucernă densitatea speciei m.arvalis este de 11-12 colonii la hectar. Toamna densitatea rozătoarelor pe terenul de marcare a crescut de 16 ori comparativ cu perioada precedentă de studiu. A crescut diversitatea rozătoarelor, fiind înregistrate 6 specii: A.sylvaticus,  A.uralensis, A.flavicollis,  M.arvalis, Cricetulus migratorius şi  m.spicilegus  respectiv cu următoarele densităţi: 61,3 ind/ha, 12 ind/ha, 2 ind/ha, 38 ind/ha, 2,7ind/ha  şi 1,3 ind/ha   şi abundenţa de 52,27%, 10,22%, 1,7%, 32,39%, 2,27% şi 1,13%.  Ponderea rozătoarelor marcate în perioada precedentă şi recapturată în această perioadă este de 0,6%. Indivizii   a.sylvaticus  constituie două grupări populaţionale cu un raport masculi: femele de 54,3%:45,7%. Aceste grupări sunt separate de o mirişte de porumb. Masculii subadulţi reprezintă 62%, iar femelele subadulte –  64,2%, în general subadulţii în populaţie – 63%. Aria grupărilor este de 6000 m2, crescând de cca 7 ori comparativ cu primăvara. Ponderea indivizilor recapturaţi în această perioadă este de 15,2%. Indivizii a.uralensis  sunt distribuiţi mai dispersat decît indivizii a.sylvaticus. ei formează 4 grupări populaţionale cu un raport masculi:femele de 2:1. Ponderea indivizilor subadulţi este de 94,4%. Aria grupărilor populaţionale este de 150 –700 m2 . m.arvalis formează 5 grupări populaţionale cu o arie ce variază în limitele 220 –810 m2. Cu toate că pe teren este puţină vegetaţie suculentă, femelele acestei specii se reproduc, ponderea lor constituind 20% din femelele adulte. Raportul masculi:femele este de 52,6:47,4. Subadulţii reprezintă jumătate din efectivul populaţiei (masculii subadulţi –53,3%, iar femelele – 44,4%). Ponderea indivizilor recapturaţi în această perioadă este de 14%. La m.spicilegus  predomină masculii juvenili (70%). În pârloagă am înregistrat o densitate de 9 mişuni la hectar. Pe cîmpurile cu lucernă densitatea m.arvalis a crescut pînă la 80-120 indivizi la hectar. la specia Cricetulus migratorius predomină femelele juvenile (75%), iar la A.flavicollis ponderea masculilor adulţi este 90 %. Generaţiile sezoniere m.arvalis se caracterizează printr-un şir de particularităţi biologice. Indivizii născuţi primăvara cresc repede, se maturizează pe parcursul unei luni, uneori şi trei săptămâni, produc câteva progenituri şi spre toamnă, la o vârstă de 5-6 luni, pier, având toate trăsăturile de senilitate. Generaţiile  de toamnă, fiind la o vârstă juvenilă, după o scurtă  perioadă de creştere, încetează să se mai dezvolte. Primăvara, indivizii născuţi în a doua jumătate a verii a anului precedent, îşi păstrează toate trăsăturile fiziologice juvenile. Dezvoltarea lor ulterioară se desfăşoară concomitent cu dezvoltarea indivizilor generaţiei de primăvară, iar cei, care au iernat, aparţinând generaţilor de toamnă, spre mijlocul verii pier, generînd noi progenituri. Toamna populaţia este alcătuită din indivizii născuţi în a doua jumătate a verii. O parte din aceşti indivizi vor supravieţui condiţiilor iernii, iar primăvara vor genera noi progenituri. Deci, una din strategiile adaptive ale speciei m.arvalis este  dezvoltarea eterogenă a indivizilor, aparţinând diferitor generaţii. Relaţiile ierarhice dintre indivizi şi grupele intrapopulaţionale condiţionează  tipul structurii spaţiale strict determinate. Acest sistem al relaţiilor intrapopulaţionale contribuie la selectarea indivizilor reproducători de tip puternic şi la eliminarea din procesul de reproducere a indivizilor de un rang inferior, reglează dispersia subadulţilor şi completarea populaţiei cu aceşti indivizi. La faza de creştere antagonismul şi protecţia teritoriului se manifestă destul de puternic. Chiar şi la femelele reproducătoare sectoarele individuale se suprapun într-o mare măsură. Acest fapt condiţionează o creştere substanţială a efectivului speciei m.arvalis. Referitor la strategiile adaptive ale populaţiilor m.arvalis  menţionăm, că la faza de vârf a populaţiei indivizii anului curent se maturizează mai lent. Acesta reprezintă un mecanism de reglare şi anume de reducere a capacităţilor reproductive ale populaţiei.  Dacă în anii secetoşi  la specia a.sylvaticus grupările elementare permanente alcătuesc baza populaţiei în întregime, formând o distribuţie de tip mozaical, atunci în anul curent, cu condiţii optimale, prezenţa grupărilor elementare, indivizii cărora periodic comunică între ei prin intermediul grupărilor temporare, confirmă faptul că structura spaţială este de tip pulsatil. Unul din mecanismele ce explică oscilaţia efectivului populaţiilor a.sylvaticus şi a uralensis în agrocenoză este stoparea  reproducerii la sfârşitul verii la finele  fazei de creştere. La această fază toamna, în populaţie domină indivizii adulţi care s-au reprodus intens din primăvară şi vară. Din această cauză, ei, fiind slăbiţi, nu supravieţuesc pe parcursul iernii condiţiilor nefavorabile. Amplituda anuală a variaţiei densităţii populaţiilor este maximală în anul fazei de depresie. Primăvara, după cum am menţionat mai sus, pentru ambele specii s-a înregistrat o densitate foarte mică. La faza de vârf densitatea indivizilor variază pe parcursul anului nesemnificativ, iar la a.uralensis toamna se observă  o diminuare a efectivului. Mortalitatea generaţiilor din anul precedent şi cele de primăvară creşte. Aceste generaţii la faza de vârf domină spre sfârşitul verii. Lucrarea a fost realizată în contul  proiectului  de cercetări fundamentale 11.817.08.14F