Friedrich Nietzsche este filosoful care a dezvoltat o viziune de ansamblu asupra vieţii, o metafizică a lumii şi a fiinţei înseşi. Ne propunem să vorbim despre biografia lui Friedrich Nietzsche ca voinţă de putere, despre conceptul de „voinţă de putere” şi opera filosofică a lui Nietzsche şi, nu în ultimul rând, despre originea interpretărilor controversate privind conceptul „voinţă de putere” din filosofia sa. Nu putem, însă, omite faptul că interesul lui Nietzsche pentru elaborarea conceptului “voinţă de putere”, a pornit de la ,,voinţa de a trăi” a lui Schopenhauer. Pentru Nietzsche, nu mai există o unică voinţă ca la Schopenhauer, reprezentând un pricipiu metafizic, înzestrat cu toate atributele tradiţionale prin care era gândit până atunci principiul, ci o pluralitate de asemenea voinţe, şi, astfel, la limită nemaiexistând nici o lume unică, constată Claudiu Baciu. Pentru Nietzsche, lumea este reprezentată ca o masă constituită dintr-un număr infinit de centri de putere, precizează Constantina Raveca Buleu, de voinţe de putere, care trăiesc şi reacţionează fiecare după propriile lor perspective şi criterii de valoare. Voinţă de putere ca voinţă de a crea valori (proprie existenţei), reprezentând totodată, esenţa a tot ceea ce fiinţează şi nu înseamnă voinţă de dominaţie. Aici se pretinde conceptul dat „sub semnul ideii europene”, explicat într-un fel de Gilles Deleuze. Atât timp cât interpretăm voinţa de putere ca voinţă, dorinţă de dominaţie, o facem obligatoriu să depindă de valori prestabilite, singurile capabile să determine cine anume trebuie să fie recunoscut drept cel mai puternic într-un caz sau altul. În expresia nietzscheană, voinţa nu vrea să însemne că îşi doreşte putere. Însăşi puterea este cea care se vrea în voinţă, pentru a fi un element genetic şi diferenţiator.