Termenul „limbaje artificiale/limbi artificiale” indică faptul că aceste limbi se disting de limbile naturale doar prin condițiile lor socio-istorice de apariție. Astfel, în timp ce limbajele naturale se dezvoltă spontan în cadrul comunităților umane, limbajele artificiale sunt cel mai adesea dezvoltate de indivizi înainte de orice rostire Designerii (Conlangerii) de limbi artificiale dictează norme înainte de utilizare, în timp ce utilizarea limbilor naturale precede codificarea lor normativă. Aceste condiții socio-istorice nu aruncă nicio lumină asupra naturii limbilor în discuție: elaborarea, în afara contextului de utilizare, a unui lexic și a unui set de reguli de funcționare permite oare limbilor artificiale să fie considerate ca limbi? Unii cercetători nu le recunosc dept limbi, ci un fel de erzaț lingvistic (substitut lingvistic). O analiză a limbilor artificiale dintr-o perspectivă și funcțională, nu doar una genetic ner putea asigura că, fiind planificat construite de o sinrură persoană sau de un grup restrâns de personae, ele sunt limbi virtuale. Și, atât timp cât o astfel de limbă construită nu a cunoscut o etapă de dezvoltare istorică, continuă să rămână limbă numai virtuală aflată în așteaptarea apariției a unei comunității care, după ce o va asimila, va începe să o vorbească. Ele încrpt să se dezvolte prin contribuția colectivă a tuturor membrilor comunității și în evoluția sa se aseamănă cu o limbă naturală. Însă, deoarece e vorbită nu într-o anumită țară sau regiune, ci este dispersată pe întreg mapamondul, acestă limbă nu este și una autentic vernaculară, indigenă, proprie unei țări, unei regiuni, Dar servește drept instrument de comunicare umană ca și o limbă naturală.

The term "artificial languages/artificial languages" indicates that these languages are distinguished from natural languages only by their socio-historical conditions of emergence. Thus, while natural languages develop spontaneously within human communities, artificial languages are most often developed by individuals before any utterance. Designers (Conlangers) of artificial languages dictate norms before use, whereas the use of natural languages precedes their normative codification. These socio-historical conditions do not shed any light on the nature of the languages in question: does the development, outside the context of use, of a lexicon and a set of rules of operation allow artificial languages to count as languages? Some researchers do not recognize them as languages, but a kind of linguistic ersatz (linguistic substitute). An analysis of artificial languages from a functional perspective, not just a genetic one, could not ensure that, being planned and built by a single person or a small group of persons, they are virtual languages. And as long as such a constructed language has not experienced a stage of historical development, it continues to remain only a virtual language awaiting the emergence of a community that, after assimilating it, will begin to speak it. They begin to develop through the collective contribution of all members of the community and resemble a natural language in its evolution. But, since it is not spoken in a certain country or region, but is dispersed all over the world, this language is not an authentic vernacular, indigenous, specific to a country, a region, but serves as a human communication tool like a language natural.