“The impetuous desire of magnification” – a human trait that disturbs the internal and worldly balance
Закрыть
Articolul precedent
Articolul urmator
225 5
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-13 13:20
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
81:316.64 (1)
Языкознание и языки. Лингвистика (5052)
Социальная психология (983)
SM ISO690:2012
TARAGAN, Elena. “The impetuous desire of magnification” – a human trait that disturbs the internal and worldly balance. In: Universitas Europaea: spre o societate a cunoașterii prin europenizare și globalizare, 16-19 octombrie 2023, Chişinău. Chişinău: Universitatea Liberă Internațională din Moldova, 2023, pp. 71-75. ISBN 978-9975-3603-7-1.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Universitas Europaea: spre o societate a cunoașterii prin europenizare și globalizare 2023
Conferința "Universitas Europaea: spre o societate a cunoaşterii prin europenizare şi globalizare"
Chişinău, Moldova, 16-19 octombrie 2023

“The impetuous desire of magnification” – a human trait that disturbs the internal and worldly balance

CZU: 81:316.64

Pag. 71-75

Taragan Elena
 
Moldova State University
 
 
Disponibil în IBN: 29 septembrie 2023


Rezumat

Articolul analizează destinul personajului shakespearian Macbeth din clipa în care gândul de mărire a pus stăpânire pe sufletul și mintea acestuia până la declinul său inevitabil, cu căderile psihologice ce au însoțit acest parcus. „Năvalnica dorință de mărire” („Macbeth”, actul I, scena 7) îl determină pe personajul shakespearian Macbeth să întreprindă un regicid, în vederea obținerii coroanei Scoției, fiindu-i prezis de trei vrăjitoare că va ajunge pe tron. Dar o dată cu această acțiune, Macbeth nu va cunoaște liniștea și nu se va bucura de glorie, ci va deveni prizonierul propriilor gânduri. Nu pot fi evitate ecourile conștiinței, iar orice crimă generează crime noi. Macbeth va deveni un damnat care sfârșește trist și care conștientizează că și-a pierdut, poate, cele mai de preț averi în fuga irațională, grăbită, după o mărire, mai mult sau mai puțin legitimă. Intensitatea cu care își trăiește chinul sufletesc confirmă valabilitatea faptului că propria conștiință este martorul cel mai atent și imposibil de redus la tăcere în existența noastră. Macbeth va sacrifica tot ce are mai drag dintr-un impuls fulgerător, aproape inconștient, de a ajunge pe cea mai de sus treaptă în regatul Scoției. Urmărind această evoluție a personajului, constatăm că încă este valabil faptul că omul nu poate, fără consecințe, să acționeze împotriva firii.

The article analyzes the destiny of the Shakespearean character Macbeth from the moment when the thought of aggrandizement took possession of his soul and mind until his inevitable decline, with the psychological falls that accompanied this course. “Vaulting ambition” (“Macbeth”, act I, scene 7) leads the Shakespearean character Macbeth to undertake a regicide in order to obtain the crown of Scotland, having been foretold by three witches that he will end up on the throne. But with this action, Macbeth will not know peace and enjoy glory, but will become a prisoner of his own thoughts. The echoes of conscience cannot be avoided, and every crime begets new crimes. Macbeth will become a doomed man who ends sadly and who realizes that he has lost perhaps his most valuable possessions in the irrational, hasty flight after a more or less legitimate aggrandizement. The intensity with which he experiences his soul’s torment confirms the validity of the fact that his own conscience is the most attentive and impossible to silence witness in our existence. Macbeth will sacrifice everything he holds dear out of a sudden, almost unconscious impulse to reach the top step in the kingdom of Scotland. Following this evolution of the character, we find that it is still true that man cannot, without consequences, act against nature.

Cuvinte-cheie
Macbeth, Shakespeare, dorinţă, ambiție, putere, regicid, conştiinţă,

Macbeth, Shakespeare, desire, ambition, power, regicide, conscience